Sari la conținut
denarArt. 11OUG nr. 41/2022, forma de la 30.09.2022Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 11

Nu e în vigoare Forma de la 30.09.2022 În vigoare până la 14.12.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 11.11.2024

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 356 din 11.04.2022 și nr. 957 din 30.09.2022.

Formele textului (4) și ce l-a modificat

(1)Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) pot declara în Sistemul RO eTransport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat, cu maximum 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar până la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

(2)Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale prevăzute la art. 2 pct. 9 lit. g) și j), începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

Modificat la 30.09.2022 de OUG nr. 132/2022. Ce s-a schimbat

(3)Este interzisă modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului pe drumurile publice, după caz.

Modificat la 30.09.2022 de OUG nr. 132/2022. Ce s-a schimbat

(4)Este interzisă descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepția celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri.

Ce s-a schimbat la 30.09.2022

Față de forma de la 01.07.2022: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (2)Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale prevăzute la art. 2 pct. 9 lit. g) și j), începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

alin. (3)Este interzisă modificarea datelor înregistrate în Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri după prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în mișcare a vehiculului, vehiculului pe drumurile publice, după caz.

Forma anterioară, de la 01.07.2022

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.