(1)În cazul repetării faptei prevăzute la art. 10 lit. m), odată cu aplicarea amenzii contravenţionale organele de control propun comisiei retragerea autorizaţiei de distribuţie pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal, în cazul distribuitorului autorizat, iar în cazul unităţii acreditate în reţeaua acestuia, excluderea unităţii din reţeaua de service pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal.
(2)În cazul constatării nerespectării dispoziţiilor art. 5 alin. (8), organele de control propun comisiei retragerea dreptului de distribuţie pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal, în cazul distribuitorului autorizat, iar în cazul unităţii acreditate în reţeaua acestuia, excluderea unităţii din reţeaua de comercializare şi/sau service pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal.
(3)Prin retragerea dreptului de distribuţie pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal se înţelege modificarea autorizaţiei prevăzute la art. 5 alin. (2).
(4)Prin excluderea unităţii din reţeaua de comercializare şi/sau service pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal se înţelege modificarea listei unităţilor acreditate pentru comercializarea şi/sau service-ul respectivelor aparate.