(1)În cazul repetarii faptei prevăzute la art. 10 lit. h), o dată cu aplicarea amenzii contravenţionale organele de control vor propune comisiei prevăzute la art. 5 alin. (1) şi retragerea avizului eliberat distribuitorului pentru distribuţia şi comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
(2)În cazul repetarii faptei prevăzute la art. 10 lit. a), referitoare la comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale neavizate de comisia prevăzută la art. 5 alin. (1), o dată cu aplicarea amenzii contravenţionale organele de control vor dispune şi confiscarea încasărilor obţinute de agentul economic contravenient din aceasta activitate, sumele făcându-se venit la bugetul de stat.