Sari la conținut
denarAnexa, Capitolul 4, Secțiunea 4.5. Active circulanteReglementările contabile OMFP 1802/2014, forma de la 07.11.2017Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Anexa, Capitolul 4, Secțiunea 4.5. Active circulante

Nu e în vigoare Forma de la 07.11.2017 În vigoare până la 18.07.2019 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 19.07.2019

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014

și încă 3 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 21 din 12.01.2016, nr. 86 din 31.01.2017, nr. 463 din 21.06.2017 și actele care l-au modificat.

Formele textului (6) și ce l-a modificat

4.5.1.Prevederi generale referitoare la activele circulante Recunoașterea activelor circulante Evaluarea activelor circulante

268.- (1) Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

a)se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;

b)este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;

c)se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau

d)este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

(2)Toate celelalte active reprezintă active imobilizate.

(3)Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar.

(4)Echivalentele de numerar reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

269.- În categoria activelor circulante se cuprind:

a)stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;

b)creanțe;

c)investiții pe termen scurt;

d)casa și conturi la bănci.

270.- (1) Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziție sau costul de producție, după caz, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(2)Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piață sau, în circumstanțe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanțului.

271.- Evaluarea efectuată conform prevederilor de la pct. 270 alin. (2) nu poate fi continuată dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, în situația în care ajustarea devine total sau parțial fără obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe integral sau într-o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată corespunzător la venituri.

4.5.2.Stocuri Active biologice de natura stocurilor și produse agricole Înregistrarea în contabilitate a stocurilor Costul stocurilor

272.- (1) Stocurile sunt active circulante:

a)deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

b)în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau

c)sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

(2)În categoria stocurilor se cuprind și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu, echipamente, nave, ansambluri sau complexuri de locuințe etc., realizate de entitățile ce au ca activitate principală obținerea și vânzarea unor astfel de produse).

(3)În cazul în care construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări.

(4)Terenurile cumpărate în scopul construirii pe acestea de construcții destinate vânzării, se înregistrează la stocuri.

273.abrogat

274.- (1) În cazul în care un activ care a fost inițial recunoscut la terenuri este folosit ulterior pentru construirea de ansambluri de locuințe destinate vânzării, valoarea terenului se evidențiază distinct la stocuri, la valoarea de înregistrare în contabilitate.

(2)Dacă terenul a fost reevaluat, concomitent cu schimbarea naturii activului, rezerva din reevaluare corespunzătoare acestuia se transferă în contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare".

275.- În cazul activelor de natura ansamblurilor sau complexurilor de locuințe care inițial erau destinate vânzării și care ulterior își schimbă destinația, urmând a fi folosite de entitate pe o perioadă îndelungată sau să fie închiriate unor terți, în contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri la imobilizări corporale. Transferul se efectuează la data schimbării destinației, la valoarea la care activele erau înregistrate în contabilitate (reprezentată de cost).

276.- (1) În cadrul stocurilor se cuprind:

a)mărfurile, și anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

b)materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;

c)materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

d)materialele de natura obiectelor de inventar;

e)produsele, și anume:semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau se livrează terților; ... produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților; ... rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile; ... produsele agricole; ...

f)activele biologice de natura stocurilor, așa cum sunt exemplificate la pct. 278 alin. (2);

g)ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte;

h)producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producției în curs de execuție se cuprind, de asemenea, serviciile și studiile în curs de execuție sau neterminate.

i)ansamblurile sau complexurile de locuințe destinate vânzării.

(2)În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți, mașinile folosite numai ca material de demonstrație pentru negociere în domeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an. Acestea se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă materialele de demonstrație au durată de utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări.

(3)Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele stocuri cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa 32 "Stocuri în curs de aprovizionare" din Planul de conturi general).

277.- (1) În înțelesul prezentelor reglementări, activitatea agricolă reprezintă administrarea de către o entitate a transformării biologice și recoltării activelor biologice (animale vii și plante vii) pentru vânzare sau pentru transformarea în produse agricole sau în active biologice suplimentare.

(2)Transformarea biologică cuprinde procesele de creștere, degenerare (așa cum sunt exemplificate la pct. 282), producere și procreare care produc modificări calitative sau cantitative ale unui activ biologic.

278.- (1) Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice.

(2)Exemple de active biologice de natura stocurilor sunt animalele destinate producției de carne, animalele deținute în vederea vânzării, peștii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb și grâu, și copacii crescuți pentru cherestea.

279.- (1) Produsele agricole sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale entității, de exemplu, lână, copaci tăiați, bumbac, lapte, struguri, fructe culese etc.

(2)Dacă entitatea raportoare prelucrează produsele agricole, rezultă produse finite, de exemplu, fire, îmbrăcăminte, covoare, cherestea, brânză, zahăr, fructe prelucrate etc.

(3)Recolta reprezintă separarea produselor agricole de un activ biologic sau încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic.

280.- Pentru recunoașterea activelor biologice de natura stocurilor și a produselor agricole se aplică prevederile pct. 276 și 277.

281.- Activitatea agricolă include o gamă largă de activități; de exemplu, creșterea animalelor, silvicultura, cultivarea de plante anuale sau perene, cultivarea pomilor fructiferi sau a altor plantații, floricultura și acvacultura (inclusiv piscicultura). Aceste activități au anumite caracteristici comune, și anume:

a)capacitatea de modificare. Animalele și plantele vii sunt capabile de transformări biologice;

b)administrarea modificării. Modul de administrare facilitează transformarea biologică prin îmbunătățirea sau, cel puțin, stabilizarea condițiilor necesare desfășurării procesului (de exemplu, nivelul de elemente nutritive, umiditatea, temperatura, fertilitatea și lumina). Această administrare diferențiază activitatea agricolă de alte activități. De exemplu, recoltarea produselor din resurse negestionate (cum ar fi pescuitul oceanic sau defrișarea) nu reprezintă o activitate agricolă; și

c)evaluarea modificării. Modificarea calitativă (de exemplu, calitatea genetica, densitatea, gradul de coacere, conținutul de grăsimi, conținutul de proteine și gradul de rezistență al fibrelor) sau cantitativă (de exemplu, numărul de pui, greutatea, volumul, lungimea sau diametrul fibrelor și numărul de boboci) determinată de transformările biologice sau de recoltare este evaluată și monitorizată ca funcție de rutină a administrării.

282.- Transformarea biologică poate conduce la următoarele tipuri de rezultate:

a)modificări ale activelor prin (i) creștere (o creștere cantitativă sau o îmbunătățire a calității unui animal sau a unei plante), (ii) degenerare (o scădere cantitativă sau o deteriorare a calității unui animal sau a unei plante), sau (iii) reproducere (crearea de animale ori plante vii suplimentare); sau

b)producția unor produse agricole, de exemplu, lână și lapte.

283.- (1) Înregistrarea în contabilitate a intrării stocurilor se efectuează la data transferului riscurilor și beneficiilor.

(2)În general, datele de transfer al controlului, de transfer al proprietății și de livrare coincid. Totuși, pot exista decalaje de timp, de exemplu, pentru:bunuri vândute în consignație sau stocurile la dispoziția clientului; ... stocuri gajate livrate creditorului beneficiar al gajului, care rămân în evidența debitorului până la vânzarea lor; ... bunuri recepționate pentru care nu s-a primit încă factura, care trebuie înregistrate în activele cumpărătorului; ... bunuri livrate și nefacturate, care trebuie scoase din evidență, transferul de proprietate având loc; ... bunuri vândute și nelivrate încă, pentru care a avut loc transferul proprietății. De exemplu, la vânzările cu condiția de livrare "ex-work", bunurile vândute ies din stocul vânzătorului din momentul punerii lor la dispoziția cumpărătorului etc. ...

284.- (1) Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.

(2)În aplicarea alin. (1) este necesar să se asigure:

a)recepționarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate și înregistrarea acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignație se recepționează și înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanțului;

b)în situația unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea entității, se procedează astfel:bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare; ... bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune; ...

c)în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri din entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:bunurile vândute și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate în conturi în afara bilanțului; ... bunurile livrate, dar nefacturate se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii; ...

d)bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv, la ieșiri, atât în gestiune, cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.

285.- (1) Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile și al acelor bunuri sau servicii produse și destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale.

(2)Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanțial unele de altele.

(3)Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse.

(4)Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt de regulă fungibile.

286.- (1) În funcție de specificul activității, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de producție sau metoda prețului cu amănuntul, în comerțul cu amănuntul.

(2)Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale și consumabile, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat.

(3)Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.

(4)Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel: *Font 8* Soldul inițial al Diferențe de preț aferente intrărilor în cursul diferențelor de preț + perioadei, cumulat de la începutul exercițiului financiar până la finele perioadei de referință Coeficient de = ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── x 100 repartizare*2) Soldul inițial al Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preț stocurilor de preț + de înregistrare, cumulat de la începutul de înregistrare exercițiului financiar până la finele perioadei de referință Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

(5)Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II, prevăzute în Planul de conturi general, pe grupe sau categorii de stocuri.

(6)La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție sau costul de producție, după caz.

(7)Diferențele de preț se repartizează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra bunurilor rămase în stoc.

(8)În comerțul cu amănuntul poate fi utilizată metoda prețului cu amănuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă. În această situație, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.

287.- (1) Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să modifice metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații:motivul modificării metodei, și ... efectele sale asupra rezultatului. ...

(2)O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Noțiunea de "utilizare similară" este proprie fiecărei entități.

(3)Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată.

(4)O diferență în localizarea geografică nu este suficientă pentru a justifica alegerea de metode diferite.

288.- Valoarea produselor și serviciilor în curs de execuție se determină prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și evaluarea acesteia la costurile de producție.

289.- Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.

290.- În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric.

291.- (1) Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei.

(2)Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează inventarierea faptică a stocurilor conform politicilor contabile, dar nu mai târziu de finele perioadei de raportare pentru care au de determinat obligații fiscale. Aplicarea metodei inventarului intermitent presupune respectarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.

(3)Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.

(4)Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la bază inventarierea faptică a stocurilor la sfârșitul perioadei. Ieșirile de stocuri se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale, la care se adaugă valoarea intrărilor, și valoarea stocurilor la sfârșitul perioadei stabilite pe baza inventarului.

(5)Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul în situația în care se aplică metoda global-valorică.

292.- Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.

4.5.3.Investiții pe termen scurt

293.- În categoria investițiilor pe termen scurt sunt cuprinse acțiunile deținute la entitățile afiliate și alte investiții pe termen scurt.

294.- (1) Contravaloarea acțiunilor pe termen scurt primite fără plată, potrivit legii, se înregistrează în contrapartidă cu contul 768 "Alte venituri financiare".

(2)Alte investiții pe termen scurt reprezintă obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.

(3)În categoria altor investiții pe termen scurt se evidențiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, care îndeplinesc condițiile de recunoaștere a investițiilor pe termen scurt.

295.- (1) La intrarea în entitate, investițiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziție sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.

(2)Depozitele bancare pe termen scurt în valută se înregistrează la constituire la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de constituire.

296.- (1) Lichidarea depozitelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de lichidare.

(2)Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale a României de la data lichidării depozitelor bancare se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

297.- (1) Pentru deprecierea investițiilor deținute ca active circulante, la sfârșitul exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii, se recunosc ajustări pentru pierdere de valoare, înregistrate pe seama cheltuielilor.

(2)La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare înregistrate se suplimentează, se diminuează sau se anulează, după caz. La ieșirea din entitate a investițiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierdere de valoare se anulează.

4.5.4.Contabilitatea certificatelor verzi

298.- (1) Producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de operatorul de transport și sistem, potrivit legii, evidențiază lunar dreptul de a primi certificate verzi (articol contabil 445 "Subvenții"/analitic distinct = 7411 "Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri"). Creanța aferentă certificatelor verzi se evaluează în funcție de numărul de certificate verzi de primit și prețul de tranzacționare de la data stabilirii acestui drept, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). În scopul contabilizării acestei operațiuni, data stabilirii acestui drept o constituie ultima zi din luna respectivă, dacă nu există alte elemente certe prin care să se poată stabili data dreptului respectiv.

(2)La primirea certificatelor verzi, contravaloarea acestora se reflectă în contul 507 "Certificate verzi primite", articol contabil 507 "Certificate verzi primite" = 445 "Subvenții"/analitic distinct. Certificatele verzi primite se evaluează la prețul de tranzacționare de la data primirii, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). Diferența între valoarea certificatelor verzi înregistrată în contul 445 "Subvenții"/analitic distinct la stabilirea dreptului de a primi certificate verzi și valoarea acestora la data primirii, determinată în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii reprezintă venit financiar (contul 768 "Alte venituri financiare") sau cheltuială financiară (contul 668 "Alte cheltuieli financiare"), după caz.

(3)La sfârșitul exercițiului financiar, certificatele verzi evidențiate în contul 507 "Certificate verzi primite" se evaluează la prețul de tranzacționare publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacție, cu reflectarea în rezultatul perioadei a diferențelor rezultate (contul 768 "Alte venituri financiare" sau contul 668 "Alte cheltuieli financiare", după caz).

(4)La vânzarea certificatelor verzi se recunoaște câștigul rezultat (contul 7642 "Câștiguri din investiții pe termen scurt cedate"), respectiv pierderea înregistrată (contul 6642 "Pierderi din investițiile pe termen scurt cedate") din vânzarea acestora.

299.- (1) Furnizorii de energie electrică și producătorii obligați, potrivit legii, să achiziționeze anual un număr de certificate verzi înregistrează contravaloarea certificatelor verzi achiziționate în contul 652 "Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător".

(2)În situația în care achiziționarea certificatelor verzi se efectuează înainte de termenele prevăzute de lege, contravaloarea certificatelor verzi se înregistrează în contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans", urmând ca la termenele legale să se înregistreze cheltuiala în contul 652 "Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător".

300.- Certificatele verzi anulate, potrivit legii, datorită neutilizării în perioada de valabilitate se evidențiază pe seama cheltuielilor perioadei (contul 668 "Alte cheltuieli financiare"). Același tratament contabil se aplică și în cazul anulării certificatelor verzi obținute necuvenit de un operator economic acreditat, dacă acestea nu au fost încă tranzacționate.

301.- (1) Prin excepție de la prevederile pct. 298 alin. (1), contravaloarea certificatelor verzi a căror tranzacționare este amânată conform prevederilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înregistrează în contul 266 "Certificate verzi amânate", pe seama veniturilor înregistrate în avans (contul 472 "Venituri înregistrate în avans"/analitic distinct). Evidențierea în contabilitate a contravalorii certificatelor verzi a căror tranzacționare este amânată se efectuează la data constatării dreptului de a le primi, la valoarea determinată în funcție de numărul de certificate verzi și prețul de tranzacționare al certificatelor verzi, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.).

(2)Prin excepție de la regulile generale de înregistrare a deprecierilor, la sfârșitul exercițiului financiar, eventuala pierdere de valoare aferentă certificatelor verzi prevăzute la alin. (1) se recunoaște pe seama veniturilor înregistrate în avans (articol contabil 472 "Venituri înregistrate în avans"/analitic distinct = 266 "Certificate verzi amânate").

(3)La sfârșitul exercițiului financiar, entitățile beneficiare de certificate verzi amânate, reflectate în contul 266 «Certificate verzi amânate», nu înregistrează în contabilitate eventualul plus de valoare aferent acestora, determinat în funcție de prețul de tranzacționare publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacție.

(4)La primirea certificatelor verzi, veniturile amânate se transferă în venituri ale perioadei (articol contabil 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct = 7411 «Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri»), la valoarea acestora rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2), cu reflectarea concomitentă a certificatelor verzi (articol contabil 507 «Certificate verzi primite» = 266 «Certificate verzi amânate»), la aceeași valoare rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2). Diferența dintre valoarea certificatelor verzi astfel determinată și valoarea stabilită în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii acestora reprezintă venit financiar (contul 768 «Alte venituri financiare») sau cheltuială financiară (contul 668 «Alte cheltuieli financiare»), după caz.

3011.

(1)Prevederile prezentei subsecțiuni, referitoare la contabilizarea certificatelor verzi primite de producătorii de energie electrică din surse regenerabile, potrivit legii, sunt aplicabile până la data de 31 martie 2017.

(2)Începând cu data de 1 aprilie 2017 tratamentul contabil al certificatelor verzi se modifică conform alin. (3)-(6).

(3)Certificatele verzi evidențiate în contul 507 «Certificate verzi primite» la data de 1 aprilie 2017 au tratamentul contabil prevăzut până la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și pentru modificarea unor acte normative.

(4)Certificatele verzi primite, inclusiv cele amânate de la tranzacționare, după data de 1 aprilie 2017 se evidențiază numeric extracontabil în contul 804 «Certificate verzi».

(5)Certificatele verzi evidențiate în contul 804 «Certificate verzi» se recunosc la venituri în contul 768 «Alte venituri financiare», la momentul tranzacționării acestora.

(6)Certificatele verzi amânate de la tranzacționare și existente la data de 1 aprilie 2017 în soldul contului 266 «Certificate verzi amânate», respectiv 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct, se evidențiază numeric în debitul contului 804 «Certificate verzi» și concomitent se efectuează operațiunea de stornare a contravalorii acestora (articol contabil 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct = 266 «Certificate verzi amânate»).

4.5.5.Casa și conturi la bănci

302.- (1) Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente. Depozitele bancare pe termen de cel mult 3 luni pot fi incluse în numerar și echivalente de numerar doar în măsura în care acestea sunt deținute cu scopul de a acoperi nevoia de numerar pe termen scurt, și nu în scop investițional.

(2)Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poștal, pe bază de documente prezentate entității și neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 5125 "Sume în curs de decontare").

(3)Sumele acordate personalului prin sistemul de carduri, cu titlu de avansuri spre decontare în vederea plății unor achiziții sau prestări de servicii, se evidențiază în contul 542 "Avansuri de trezorerie"/analitic distinct.

(4)Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă.

(5)Dobânzile de încasat, aferente disponibilităților aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în contabilitate, față de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum și cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.

(6)Dobânzile de plătit și cele de încasat, aferente exercițiului financiar în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz.

303.- Contabilitatea disponibilităților aflate în bănci/casierie și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate, se ține distinct în lei și în valută.

304.- (1) Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Națională a României, de la data efectuării operațiunii respective. În vederea asigurării unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuării operațiunii se înțelege cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, disponibil ca informație la momentul efectuării operațiunii (încasare, plată, emitere de documente).

(2)Operațiunile de vânzare-cumpărare de valută, inclusiv cele derulate în cadrul contractelor cu decontare la termen, se înregistrează în contabilitate la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitația cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferențe de curs valutar.

(3)La finele fiecărei luni, disponibilitățile în valută și alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite în valută se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză.

(4)Diferențele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

305.- (1) În vederea achitării unor obligații față de furnizori, entitățile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora.

(2)Lichidarea acreditivelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de lichidare.

(3)Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care acreditivele sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale a României de la data lichidării acreditivelor se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

306.- (1) Sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 542 "Avansuri de trezorerie", respectiv contul 461 "Debitori diverși", în cazul terților).

(2)În cazul plăților în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operațiunilor sau la cursul din data decontării avansului.

(3)Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data bilanțului, se evidențiază în contul de debitori diverși (461 "Debitori diverși") sau creanțe în legătură cu personalul (4282 "Alte creanțe în legătură cu personalul"), în funcție de natura creanței.

307.- În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilități bănești între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității.

308.- Operațiunile financiare în lei sau în valută se efectuează cu respectarea regulamentelor emise de Banca Națională a României și a reglementărilor emise în acest scop.

Ce s-a schimbat la 07.11.2017

Față de forma de la 21.06.2017 s-au schimbat 265 de părți. Deschide una pentru textul ei: cel nou e marcat, cel scos e tăiat.

pct. 4.5.1text nou

Prevederi generale referitoare la activele circulante Recunoașterea activelor circulante Evaluarea activelor circulante

pct. 4.5.1 pct. 268text nou

- (1) Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

pct. 4.5.1 pct. 268 lit. a)text nou

se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;

pct. 4.5.1 pct. 268 lit. b)text nou

este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;

pct. 4.5.1 pct. 268 lit. c)text nou

se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau

pct. 4.5.1 pct. 268 lit. d)text nou

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

pct. 4.5.1 pct. 268 alin. (2)text nou

Toate celelalte active reprezintă active imobilizate.

pct. 4.5.1 pct. 268 alin. (3)text nou

Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar.

pct. 4.5.1 pct. 268 alin. (4)text nou

Echivalentele de numerar reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

pct. 4.5.1 pct. 269text nou

- În categoria activelor circulante se cuprind:

pct. 4.5.1 pct. 269 lit. a)text nou

stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;

pct. 4.5.1 pct. 269 lit. b)text nou

creanțe;

pct. 4.5.1 pct. 269 lit. c)text nou

investiții pe termen scurt;

pct. 4.5.1 pct. 269 lit. d)text nou

casa și conturi la bănci.

pct. 4.5.1 pct. 270text nou

- (1) Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziție sau costul de producție, după caz, cu respectarea prevederilor alin. (2).

pct. 4.5.1 pct. 270 alin. (2)text nou

Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piață sau, în circumstanțe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanțului.

pct. 4.5.1 pct. 271text nou

- Evaluarea efectuată conform prevederilor de la pct. 270 alin. (2) nu poate fi continuată dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, în situația în care ajustarea devine total sau parțial fără obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe integral sau într-o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată corespunzător la venituri.

pct. 4.5.2text nou

Stocuri Active biologice de natura stocurilor și produse agricole Înregistrarea în contabilitate a stocurilor Costul stocurilor

pct. 4.5.2 pct. 272text nou

- (1) Stocurile sunt active circulante:

pct. 4.5.2 pct. 272 lit. a)text nou

deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

pct. 4.5.2 pct. 272 lit. b)text nou

în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau

pct. 4.5.2 pct. 272 lit. c)text nou

sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

pct. 4.5.2 pct. 272 alin. (2)text nou

În categoria stocurilor se cuprind și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu, echipamente, nave, ansambluri sau complexuri de locuințe etc., realizate de entitățile ce au ca activitate principală obținerea și vânzarea unor astfel de produse).

pct. 4.5.2 pct. 272 alin. (3)text nou

În cazul în care construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări.

pct. 4.5.2 pct. 272 alin. (4)text nou

Terenurile cumpărate în scopul construirii pe acestea de construcții destinate vânzării, se înregistrează la stocuri.

pct. 4.5.2 pct. 273abrogat

(abrogat)

pct. 4.5.2 pct. 274text nou

- (1) În cazul în care un activ care a fost inițial recunoscut la terenuri este folosit ulterior pentru construirea de ansambluri de locuințe destinate vânzării, valoarea terenului se evidențiază distinct la stocuri, la valoarea de înregistrare în contabilitate.

pct. 4.5.2 pct. 274 alin. (2)text nou

Dacă terenul a fost reevaluat, concomitent cu schimbarea naturii activului, rezerva din reevaluare corespunzătoare acestuia se transferă în contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare".

pct. 4.5.2 pct. 275text nou

- În cazul activelor de natura ansamblurilor sau complexurilor de locuințe care inițial erau destinate vânzării și care ulterior își schimbă destinația, urmând a fi folosite de entitate pe o perioadă îndelungată sau să fie închiriate unor terți, în contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri la imobilizări corporale. Transferul se efectuează la data schimbării destinației, la valoarea la care activele erau înregistrate în contabilitate (reprezentată de cost).

pct. 4.5.2 pct. 276text nou

- (1) În cadrul stocurilor se cuprind:

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. a)text nou

mărfurile, și anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. b)text nou

materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. c)text nou

materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. d)text nou

materialele de natura obiectelor de inventar;

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. e)text nou

produsele, și anume:semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau se livrează terților; ... produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților; ... rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile; ... produsele agricole; ...

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. f)text nou

activele biologice de natura stocurilor, așa cum sunt exemplificate la pct. 278 alin. (2);

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. g)text nou

ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte;

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. h)text nou

producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producției în curs de execuție se cuprind, de asemenea, serviciile și studiile în curs de execuție sau neterminate.

pct. 4.5.2 pct. 276 lit. i)text nou

ansamblurile sau complexurile de locuințe destinate vânzării.

pct. 4.5.2 pct. 276 alin. (2)text nou

În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți, mașinile folosite numai ca material de demonstrație pentru negociere în domeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an. Acestea se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă materialele de demonstrație au durată de utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări.

pct. 4.5.2 pct. 276 alin. (3)text nou

Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele stocuri cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa 32 "Stocuri în curs de aprovizionare" din Planul de conturi general).

pct. 4.5.2 pct. 277text nou

- (1) În înțelesul prezentelor reglementări, activitatea agricolă reprezintă administrarea de către o entitate a transformării biologice și recoltării activelor biologice (animale vii și plante vii) pentru vânzare sau pentru transformarea în produse agricole sau în active biologice suplimentare.

pct. 4.5.2 pct. 277 alin. (2)text nou

Transformarea biologică cuprinde procesele de creștere, degenerare (așa cum sunt exemplificate la pct. 282), producere și procreare care produc modificări calitative sau cantitative ale unui activ biologic.

pct. 4.5.2 pct. 278text nou

- (1) Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice.

pct. 4.5.2 pct. 278 alin. (2)text nou

Exemple de active biologice de natura stocurilor sunt animalele destinate producției de carne, animalele deținute în vederea vânzării, peștii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb și grâu, și copacii crescuți pentru cherestea.

pct. 4.5.2 pct. 279text nou

- (1) Produsele agricole sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale entității, de exemplu, lână, copaci tăiați, bumbac, lapte, struguri, fructe culese etc.

pct. 4.5.2 pct. 279 alin. (2)text nou

Dacă entitatea raportoare prelucrează produsele agricole, rezultă produse finite, de exemplu, fire, îmbrăcăminte, covoare, cherestea, brânză, zahăr, fructe prelucrate etc.

pct. 4.5.2 pct. 279 alin. (3)text nou

Recolta reprezintă separarea produselor agricole de un activ biologic sau încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic.

pct. 4.5.2 pct. 280text nou

- Pentru recunoașterea activelor biologice de natura stocurilor și a produselor agricole se aplică prevederile pct. 276 și 277.

pct. 4.5.2 pct. 281text nou

- Activitatea agricolă include o gamă largă de activități; de exemplu, creșterea animalelor, silvicultura, cultivarea de plante anuale sau perene, cultivarea pomilor fructiferi sau a altor plantații, floricultura și acvacultura (inclusiv piscicultura). Aceste activități au anumite caracteristici comune, și anume:

pct. 4.5.2 pct. 281 lit. a)text nou

capacitatea de modificare. Animalele și plantele vii sunt capabile de transformări biologice;

pct. 4.5.2 pct. 281 lit. b)text nou

administrarea modificării. Modul de administrare facilitează transformarea biologică prin îmbunătățirea sau, cel puțin, stabilizarea condițiilor necesare desfășurării procesului (de exemplu, nivelul de elemente nutritive, umiditatea, temperatura, fertilitatea și lumina). Această administrare diferențiază activitatea agricolă de alte activități. De exemplu, recoltarea produselor din resurse negestionate (cum ar fi pescuitul oceanic sau defrișarea) nu reprezintă o activitate agricolă; și

pct. 4.5.2 pct. 281 lit. c)text nou

evaluarea modificării. Modificarea calitativă (de exemplu, calitatea genetica, densitatea, gradul de coacere, conținutul de grăsimi, conținutul de proteine și gradul de rezistență al fibrelor) sau cantitativă (de exemplu, numărul de pui, greutatea, volumul, lungimea sau diametrul fibrelor și numărul de boboci) determinată de transformările biologice sau de recoltare este evaluată și monitorizată ca funcție de rutină a administrării.

pct. 4.5.2 pct. 282text nou

- Transformarea biologică poate conduce la următoarele tipuri de rezultate:

pct. 4.5.2 pct. 282 lit. a)text nou

modificări ale activelor prin (i) creștere (o creștere cantitativă sau o îmbunătățire a calității unui animal sau a unei plante), (ii) degenerare (o scădere cantitativă sau o deteriorare a calității unui animal sau a unei plante), sau (iii) reproducere (crearea de animale ori plante vii suplimentare); sau

pct. 4.5.2 pct. 282 lit. b)text nou

producția unor produse agricole, de exemplu, lână și lapte.

pct. 4.5.2 pct. 283text nou

- (1) Înregistrarea în contabilitate a intrării stocurilor se efectuează la data transferului riscurilor și beneficiilor.

pct. 4.5.2 pct. 283 alin. (2)text nou

În general, datele de transfer al controlului, de transfer al proprietății și de livrare coincid. Totuși, pot exista decalaje de timp, de exemplu, pentru:bunuri vândute în consignație sau stocurile la dispoziția clientului; ... stocuri gajate livrate creditorului beneficiar al gajului, care rămân în evidența debitorului până la vânzarea lor; ... bunuri recepționate pentru care nu s-a primit încă factura, care trebuie înregistrate în activele cumpărătorului; ... bunuri livrate și nefacturate, care trebuie scoase din evidență, transferul de proprietate având loc; ... bunuri vândute și nelivrate încă, pentru care a avut loc transferul proprietății. De exemplu, la vânzările cu condiția de livrare "ex-work", bunurile vândute ies din stocul vânzătorului din momentul punerii lor la dispoziția cumpărătorului etc. ...

pct. 4.5.2 pct. 284text nou

- (1) Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.

pct. 4.5.2 pct. 284 alin. (2)text nou

În aplicarea alin. (1) este necesar să se asigure:

pct. 284 alin. (2) lit. a)text nou

recepționarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate și înregistrarea acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignație se recepționează și înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanțului;

pct. 284 alin. (2) lit. b)text nou

în situația unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea entității, se procedează astfel:bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare; ... bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune; ...

pct. 284 alin. (2) lit. c)text nou

în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri din entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:bunurile vândute și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate în conturi în afara bilanțului; ... bunurile livrate, dar nefacturate se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii; ...

pct. 284 alin. (2) lit. d)text nou

bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv, la ieșiri, atât în gestiune, cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.

pct. 4.5.2 pct. 285text nou

- (1) Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile și al acelor bunuri sau servicii produse și destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale.

pct. 4.5.2 pct. 285 alin. (2)text nou

Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanțial unele de altele.

pct. 4.5.2 pct. 285 alin. (3)text nou

Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse.

pct. 4.5.2 pct. 285 alin. (4)text nou

Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt de regulă fungibile.

pct. 4.5.2 pct. 286text nou

- (1) În funcție de specificul activității, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de producție sau metoda prețului cu amănuntul, în comerțul cu amănuntul.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (2)text nou

Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale și consumabile, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (3)text nou

Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (4)text nou

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel: *Font 8* Soldul inițial al Diferențe de preț aferente intrărilor în cursul diferențelor de preț + perioadei, cumulat de la începutul exercițiului financiar până la finele perioadei de referință Coeficient de = ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── x 100 repartizare*2) Soldul inițial al Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preț stocurilor de preț + de înregistrare, cumulat de la începutul de înregistrare exercițiului financiar până la finele perioadei de referință Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (5)text nou

Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II, prevăzute în Planul de conturi general, pe grupe sau categorii de stocuri.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (6)text nou

La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție sau costul de producție, după caz.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (7)text nou

Diferențele de preț se repartizează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra bunurilor rămase în stoc.

pct. 4.5.2 pct. 286 alin. (8)text nou

În comerțul cu amănuntul poate fi utilizată metoda prețului cu amănuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă. În această situație, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.

pct. 4.5.2 pct. 287text nou

- (1) Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să modifice metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații:motivul modificării metodei, și ... efectele sale asupra rezultatului. ...

pct. 4.5.2 pct. 287 alin. (2)text nou

O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Noțiunea de "utilizare similară" este proprie fiecărei entități.

pct. 4.5.2 pct. 287 alin. (3)text nou

Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată.

pct. 4.5.2 pct. 287 alin. (4)text nou

O diferență în localizarea geografică nu este suficientă pentru a justifica alegerea de metode diferite.

pct. 4.5.2 pct. 288text nou

- Valoarea produselor și serviciilor în curs de execuție se determină prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și evaluarea acesteia la costurile de producție.

pct. 4.5.2 pct. 289text nou

- Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.

pct. 4.5.2 pct. 290text nou

- În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric.

pct. 4.5.2 pct. 291text nou

- (1) Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei.

pct. 4.5.2 pct. 291 alin. (2)text nou

Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează inventarierea faptică a stocurilor conform politicilor contabile, dar nu mai târziu de finele perioadei de raportare pentru care au de determinat obligații fiscale. Aplicarea metodei inventarului intermitent presupune respectarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.

pct. 4.5.2 pct. 291 alin. (3)text nou

Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.

pct. 4.5.2 pct. 291 alin. (4)text nou

Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la bază inventarierea faptică a stocurilor la sfârșitul perioadei. Ieșirile de stocuri se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale, la care se adaugă valoarea intrărilor, și valoarea stocurilor la sfârșitul perioadei stabilite pe baza inventarului.

pct. 4.5.2 pct. 291 alin. (5)text nou

Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul în situația în care se aplică metoda global-valorică.

pct. 4.5.2 pct. 292text nou

- Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.

pct. 4.5.3text nou

Investiții pe termen scurt

pct. 4.5.3 pct. 293text nou

- În categoria investițiilor pe termen scurt sunt cuprinse acțiunile deținute la entitățile afiliate și alte investiții pe termen scurt.

pct. 4.5.3 pct. 294text nou

- (1) Contravaloarea acțiunilor pe termen scurt primite fără plată, potrivit legii, se înregistrează în contrapartidă cu contul 768 "Alte venituri financiare".

pct. 4.5.3 pct. 294 alin. (2)text nou

Alte investiții pe termen scurt reprezintă obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.

pct. 4.5.3 pct. 294 alin. (3)text nou

În categoria altor investiții pe termen scurt se evidențiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, care îndeplinesc condițiile de recunoaștere a investițiilor pe termen scurt.

pct. 4.5.3 pct. 295text nou

- (1) La intrarea în entitate, investițiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziție sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.

pct. 4.5.3 pct. 295 alin. (2)text nou

Depozitele bancare pe termen scurt în valută se înregistrează la constituire la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de constituire.

pct. 4.5.3 pct. 296text nou

- (1) Lichidarea depozitelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de lichidare.

pct. 4.5.3 pct. 296 alin. (2)text nou

Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale a României de la data lichidării depozitelor bancare se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

pct. 4.5.3 pct. 297text nou

- (1) Pentru deprecierea investițiilor deținute ca active circulante, la sfârșitul exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii, se recunosc ajustări pentru pierdere de valoare, înregistrate pe seama cheltuielilor.

pct. 4.5.3 pct. 297 alin. (2)text nou

La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare înregistrate se suplimentează, se diminuează sau se anulează, după caz. La ieșirea din entitate a investițiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierdere de valoare se anulează.

pct. 4.5.4text nou

Contabilitatea certificatelor verzi

pct. 4.5.4 pct. 298text nou

- (1) Producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de operatorul de transport și sistem, potrivit legii, evidențiază lunar dreptul de a primi certificate verzi (articol contabil 445 "Subvenții"/analitic distinct = 7411 "Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri"). Creanța aferentă certificatelor verzi se evaluează în funcție de numărul de certificate verzi de primit și prețul de tranzacționare de la data stabilirii acestui drept, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). În scopul contabilizării acestei operațiuni, data stabilirii acestui drept o constituie ultima zi din luna respectivă, dacă nu există alte elemente certe prin care să se poată stabili data dreptului respectiv.

pct. 4.5.4 pct. 298 alin. (2)text nou

La primirea certificatelor verzi, contravaloarea acestora se reflectă în contul 507 "Certificate verzi primite", articol contabil 507 "Certificate verzi primite" = 445 "Subvenții"/analitic distinct. Certificatele verzi primite se evaluează la prețul de tranzacționare de la data primirii, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). Diferența între valoarea certificatelor verzi înregistrată în contul 445 "Subvenții"/analitic distinct la stabilirea dreptului de a primi certificate verzi și valoarea acestora la data primirii, determinată în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii reprezintă venit financiar (contul 768 "Alte venituri financiare") sau cheltuială financiară (contul 668 "Alte cheltuieli financiare"), după caz.

pct. 4.5.4 pct. 298 alin. (3)text nou

La sfârșitul exercițiului financiar, certificatele verzi evidențiate în contul 507 "Certificate verzi primite" se evaluează la prețul de tranzacționare publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacție, cu reflectarea în rezultatul perioadei a diferențelor rezultate (contul 768 "Alte venituri financiare" sau contul 668 "Alte cheltuieli financiare", după caz).

pct. 4.5.4 pct. 298 alin. (4)text nou

La vânzarea certificatelor verzi se recunoaște câștigul rezultat (contul 7642 "Câștiguri din investiții pe termen scurt cedate"), respectiv pierderea înregistrată (contul 6642 "Pierderi din investițiile pe termen scurt cedate") din vânzarea acestora.

pct. 4.5.4 pct. 299text nou

- (1) Furnizorii de energie electrică și producătorii obligați, potrivit legii, să achiziționeze anual un număr de certificate verzi înregistrează contravaloarea certificatelor verzi achiziționate în contul 652 "Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător".

pct. 4.5.4 pct. 299 alin. (2)text nou

În situația în care achiziționarea certificatelor verzi se efectuează înainte de termenele prevăzute de lege, contravaloarea certificatelor verzi se înregistrează în contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans", urmând ca la termenele legale să se înregistreze cheltuiala în contul 652 "Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător".

pct. 4.5.4 pct. 300text nou

- Certificatele verzi anulate, potrivit legii, datorită neutilizării în perioada de valabilitate se evidențiază pe seama cheltuielilor perioadei (contul 668 "Alte cheltuieli financiare"). Același tratament contabil se aplică și în cazul anulării certificatelor verzi obținute necuvenit de un operator economic acreditat, dacă acestea nu au fost încă tranzacționate.

pct. 4.5.4 pct. 301text nou

- (1) Prin excepție de la prevederile pct. 298 alin. (1), contravaloarea certificatelor verzi a căror tranzacționare este amânată conform prevederilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înregistrează în contul 266 "Certificate verzi amânate", pe seama veniturilor înregistrate în avans (contul 472 "Venituri înregistrate în avans"/analitic distinct). Evidențierea în contabilitate a contravalorii certificatelor verzi a căror tranzacționare este amânată se efectuează la data constatării dreptului de a le primi, la valoarea determinată în funcție de numărul de certificate verzi și prețul de tranzacționare al certificatelor verzi, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.).

pct. 4.5.4 pct. 301 alin. (2)text nou

Prin excepție de la regulile generale de înregistrare a deprecierilor, la sfârșitul exercițiului financiar, eventuala pierdere de valoare aferentă certificatelor verzi prevăzute la alin. (1) se recunoaște pe seama veniturilor înregistrate în avans (articol contabil 472 "Venituri înregistrate în avans"/analitic distinct = 266 "Certificate verzi amânate").

pct. 4.5.4 pct. 301 alin. (3)text nou

La sfârșitul exercițiului financiar, entitățile beneficiare de certificate verzi amânate, reflectate în contul 266 «Certificate verzi amânate», nu înregistrează în contabilitate eventualul plus de valoare aferent acestora, determinat în funcție de prețul de tranzacționare publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacție.

pct. 4.5.4 pct. 301 alin. (4)text nou

La primirea certificatelor verzi, veniturile amânate se transferă în venituri ale perioadei (articol contabil 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct = 7411 «Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri»), la valoarea acestora rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2), cu reflectarea concomitentă a certificatelor verzi (articol contabil 507 «Certificate verzi primite» = 266 «Certificate verzi amânate»), la aceeași valoare rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2). Diferența dintre valoarea certificatelor verzi astfel determinată și valoarea stabilită în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii acestora reprezintă venit financiar (contul 768 «Alte venituri financiare») sau cheltuială financiară (contul 668 «Alte cheltuieli financiare»), după caz.

pct. 4.5.4 pct. 3011abrogat

(abrogat)

pct. 4.5.4 pct. 3011 alin. (1)text nou

Prevederile prezentei subsecțiuni, referitoare la contabilizarea certificatelor verzi primite de producătorii de energie electrică din surse regenerabile, potrivit legii, sunt aplicabile până la data de 31 martie 2017.

pct. 4.5.4 pct. 3011 alin. (2)text nou

Începând cu data de 1 aprilie 2017 tratamentul contabil al certificatelor verzi se modifică conform alin. (3)-(6).

pct. 4.5.4 pct. 3011 alin. (3)text nou

Certificatele verzi evidențiate în contul 507 «Certificate verzi primite» la data de 1 aprilie 2017 au tratamentul contabil prevăzut până la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și pentru modificarea unor acte normative.

pct. 4.5.4 pct. 3011 alin. (4)text nou

Certificatele verzi primite, inclusiv cele amânate de la tranzacționare, după data de 1 aprilie 2017 se evidențiază numeric extracontabil în contul 804 «Certificate verzi».

pct. 4.5.4 pct. 3011 alin. (5)text nou

Certificatele verzi evidențiate în contul 804 «Certificate verzi» se recunosc la venituri în contul 768 «Alte venituri financiare», la momentul tranzacționării acestora.

pct. 4.5.4 pct. 3011 alin. (6)text nou

Certificatele verzi amânate de la tranzacționare și existente la data de 1 aprilie 2017 în soldul contului 266 «Certificate verzi amânate», respectiv 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct, se evidențiază numeric în debitul contului 804 «Certificate verzi» și concomitent se efectuează operațiunea de stornare a contravalorii acestora (articol contabil 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct = 266 «Certificate verzi amânate»).

pct. 4.5.5text nou

Casa și conturi la bănci

pct. 4.5.5 pct. 302text nou

- (1) Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente. Depozitele bancare pe termen de cel mult 3 luni pot fi incluse în numerar și echivalente de numerar doar în măsura în care acestea sunt deținute cu scopul de a acoperi nevoia de numerar pe termen scurt, și nu în scop investițional.

pct. 4.5.5 pct. 302 alin. (2)text nou

Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poștal, pe bază de documente prezentate entității și neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 5125 "Sume în curs de decontare").

pct. 4.5.5 pct. 302 alin. (3)text nou

Sumele acordate personalului prin sistemul de carduri, cu titlu de avansuri spre decontare în vederea plății unor achiziții sau prestări de servicii, se evidențiază în contul 542 "Avansuri de trezorerie"/analitic distinct.

pct. 4.5.5 pct. 302 alin. (4)text nou

Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă.

pct. 4.5.5 pct. 302 alin. (5)text nou

Dobânzile de încasat, aferente disponibilităților aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în contabilitate, față de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum și cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.

pct. 4.5.5 pct. 302 alin. (6)text nou

Dobânzile de plătit și cele de încasat, aferente exercițiului financiar în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz.

pct. 4.5.5 pct. 303text nou

- Contabilitatea disponibilităților aflate în bănci/casierie și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate, se ține distinct în lei și în valută.

pct. 4.5.5 pct. 304text nou

- (1) Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Națională a României, de la data efectuării operațiunii respective. În vederea asigurării unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuării operațiunii se înțelege cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, disponibil ca informație la momentul efectuării operațiunii (încasare, plată, emitere de documente).

pct. 4.5.5 pct. 304 alin. (2)text nou

Operațiunile de vânzare-cumpărare de valută, inclusiv cele derulate în cadrul contractelor cu decontare la termen, se înregistrează în contabilitate la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitația cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferențe de curs valutar.

pct. 4.5.5 pct. 304 alin. (3)text nou

La finele fiecărei luni, disponibilitățile în valută și alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite în valută se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză.

pct. 4.5.5 pct. 304 alin. (4)text nou

Diferențele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

pct. 4.5.5 pct. 305text nou

- (1) În vederea achitării unor obligații față de furnizori, entitățile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora.

pct. 4.5.5 pct. 305 alin. (2)text nou

Lichidarea acreditivelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de lichidare.

pct. 4.5.5 pct. 305 alin. (3)text nou

Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care acreditivele sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale a României de la data lichidării acreditivelor se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

pct. 4.5.5 pct. 306text nou

- (1) Sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 542 "Avansuri de trezorerie", respectiv contul 461 "Debitori diverși", în cazul terților).

pct. 4.5.5 pct. 306 alin. (2)text nou

În cazul plăților în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operațiunilor sau la cursul din data decontării avansului.

pct. 4.5.5 pct. 306 alin. (3)text nou

Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data bilanțului, se evidențiază în contul de debitori diverși (461 "Debitori diverși") sau creanțe în legătură cu personalul (4282 "Alte creanțe în legătură cu personalul"), în funcție de natura creanței.

pct. 4.5.5 pct. 307text nou

- În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilități bănești între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității.

pct. 4.5.5 pct. 308text nou

- Operațiunile financiare în lei sau în valută se efectuează cu respectarea regulamentelor emise de Banca Națională a României și a reglementărilor emise în acest scop.

*text scos

4.5.1. Prevederi generale referitoare la activele circulante Recunoașterea activelor circulante 268. - (1) Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când: (scos din text)

lit. a)text scos

se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; (scos din text)

lit. b)text scos

este deținut, în principal, în scopul tranzacționării; (scos din text)

lit. c)text scos

se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau (scos din text)

lit. d)text scos

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată. (scos din text)

alin. (2)text scos

Toate celelalte active reprezintă active imobilizate. (scos din text)

alin. (3)text scos

Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar. (scos din text)

alin. (4)text scos

Echivalentele de numerar reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. (scos din text)

text scos

269. - În categoria activelor circulante se cuprind: (scos din text)

lit. a)text scos

stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură; (scos din text)

lit. b)text scos

creanțe; (scos din text)

lit. c)text scos

investiții pe termen scurt; (scos din text)

lit. d)text scos

casa și conturi la bănci. (scos din text)

text scos

Evaluarea activelor circulante 270. - (1) Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziție sau costul de producție, după caz, cu respectarea prevederilor alin. (2). (scos din text)

alin. (2)text scos

Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piață sau, în circumstanțe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanțului. (scos din text)

text scos

271. - Evaluarea efectuată conform prevederilor de la pct. 270 alin. (2) nu poate fi continuată dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, în situația în care ajustarea devine total sau parțial fără obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe integral sau într-o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată corespunzător la venituri. 4.5.2. Stocuri 272. - (1) Stocurile sunt active circulante: (scos din text)

lit. a)text scos

deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; (scos din text)

lit. b)text scos

în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau (scos din text)

lit. c)text scos

sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii. (scos din text)

alin. (2)text scos

În categoria stocurilor se cuprind și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu, echipamente, nave, ansambluri sau complexuri de locuințe etc., realizate de entitățile ce au ca activitate principală obținerea și vânzarea unor astfel de produse). (scos din text)

alin. (3)text scos

În cazul în care construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări. (scos din text)

alin. (4)text scos

Terenurile cumpărate în scopul construirii pe acestea de construcții destinate vânzării, se înregistrează la stocuri. (scos din text)

text scos

274. - (1) În cazul în care un activ care a fost inițial recunoscut la terenuri este folosit ulterior pentru construirea de ansambluri de locuințe destinate vânzării, valoarea terenului se evidențiază distinct la stocuri, la valoarea de înregistrare în contabilitate. (scos din text)

alin. (2)text scos

Dacă terenul a fost reevaluat, concomitent cu schimbarea naturii activului, rezerva din reevaluare corespunzătoare acestuia se transferă în contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare". (scos din text)

text scos

275. - În cazul activelor de natura ansamblurilor sau complexurilor de locuințe care inițial erau destinate vânzării și care ulterior își schimbă destinația, urmând a fi folosite de entitate pe o perioadă îndelungată sau să fie închiriate unor terți, în contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri la imobilizări corporale. Transferul se efectuează la data schimbării destinației, la valoarea la care activele erau înregistrate în contabilitate (reprezentată de cost). 276. - (1) În cadrul stocurilor se cuprind: (scos din text)

lit. a)text scos

mărfurile, și anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii; (scos din text)

lit. b)text scos

materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată; (scos din text)

lit. c)text scos

materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit; (scos din text)

lit. d)text scos

materialele de natura obiectelor de inventar; (scos din text)

lit. e)text scos

produsele, și anume: (scos din text)

text scos

- semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau se livrează terților; - produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților; - rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile; - produsele agricole; (scos din text)

lit. f)text scos

activele biologice de natura stocurilor, așa cum sunt exemplificate la pct. 278 alin. (2); (scos din text)

lit. g)text scos

ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte; (scos din text)

lit. h)text scos

producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producției în curs de execuție se cuprind, de asemenea, serviciile și studiile în curs de execuție sau neterminate. (scos din text)

lit. i)text scos

ansamblurile sau complexurile de locuințe destinate vânzării. (scos din text)

alin. (2)text scos

În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți, mașinile folosite numai ca material de demonstrație pentru negociere în domeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an. Acestea se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă materialele de demonstrație au durată de utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări. (scos din text)

alin. (3)text scos

Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele stocuri cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa 32 "Stocuri în curs de aprovizionare" din Planul de conturi general). (scos din text)

text scos

Active biologice de natura stocurilor și produse agricole 277. - (1) În înțelesul prezentelor reglementări, activitatea agricolă reprezintă administrarea de către o entitate a transformării biologice și recoltării activelor biologice (animale vii și plante vii) pentru vânzare sau pentru transformarea în produse agricole sau în active biologice suplimentare. (scos din text)

alin. (2)text scos

Transformarea biologică cuprinde procesele de creștere, degenerare (așa cum sunt exemplificate la pct. 282), producere și procreare care produc modificări calitative sau cantitative ale unui activ biologic. (scos din text)

text scos

278. - (1) Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice. (scos din text)

alin. (2)text scos

Exemple de active biologice de natura stocurilor sunt animalele destinate producției de carne, animalele deținute în vederea vânzării, peștii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb și grâu, și copacii crescuți pentru cherestea. (scos din text)

text scos

279. - (1) Produsele agricole sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale entității, de exemplu, lână, copaci tăiați, bumbac, lapte, struguri, fructe culese etc. (scos din text)

alin. (2)text scos

Dacă entitatea raportoare prelucrează produsele agricole, rezultă produse finite, de exemplu, fire, îmbrăcăminte, covoare, cherestea, brânză, zahăr, fructe prelucrate etc. (scos din text)

alin. (3)text scos

Recolta reprezintă separarea produselor agricole de un activ biologic sau încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic. (scos din text)

text scos

280. - Pentru recunoașterea activelor biologice de natura stocurilor și a produselor agricole se aplică prevederile pct. 276 și 277. 281. - Activitatea agricolă include o gamă largă de activități; de exemplu, creșterea animalelor, silvicultura, cultivarea de plante anuale sau perene, cultivarea pomilor fructiferi sau a altor plantații, floricultura și acvacultura (inclusiv piscicultura). Aceste activități au anumite caracteristici comune, și anume: (scos din text)

lit. a)text scos

capacitatea de modificare. Animalele și plantele vii sunt capabile de transformări biologice; (scos din text)

lit. b)text scos

administrarea modificării. Modul de administrare facilitează transformarea biologică prin îmbunătățirea sau, cel puțin, stabilizarea condițiilor necesare desfășurării procesului (de exemplu, nivelul de elemente nutritive, umiditatea, temperatura, fertilitatea și lumina). Această administrare diferențiază activitatea agricolă de alte activități. De exemplu, recoltarea produselor din resurse negestionate (cum ar fi pescuitul oceanic sau defrișarea) nu reprezintă o activitate agricolă; și (scos din text)

lit. c)text scos

evaluarea modificării. Modificarea calitativă (de exemplu, calitatea genetica, densitatea, gradul de coacere, conținutul de grăsimi, conținutul de proteine și gradul de rezistență al fibrelor) sau cantitativă (de exemplu, numărul de pui, greutatea, volumul, lungimea sau diametrul fibrelor și numărul de boboci) determinată de transformările biologice sau de recoltare este evaluată și monitorizată ca funcție de rutină a administrării. (scos din text)

text scos

282. - Transformarea biologică poate conduce la următoarele tipuri de rezultate: (scos din text)

lit. a)text scos

modificări ale activelor prin (i) creștere (o creștere cantitativă sau o îmbunătățire a calității unui animal sau a unei plante), (ii) degenerare (o scădere cantitativă sau o deteriorare a calității unui animal sau a unei plante), sau (iii) reproducere (crearea de animale ori plante vii suplimentare); sau (scos din text)

lit. b)text scos

producția unor produse agricole, de exemplu, lână și lapte. (scos din text)

text scos

Înregistrarea în contabilitate a stocurilor 283. - (1) Înregistrarea în contabilitate a intrării stocurilor se efectuează la data transferului riscurilor și beneficiilor. (scos din text)

alin. (2)text scos

În general, datele de transfer al controlului, de transfer al proprietății și de livrare coincid. Totuși, pot exista decalaje de timp, de exemplu, pentru: (scos din text)

alin. (2) *text scos

- bunuri vândute în consignație sau stocurile la dispoziția clientului; - stocuri gajate livrate creditorului beneficiar al gajului, care rămân în evidența debitorului până la vânzarea lor; - bunuri recepționate pentru care nu s-a primit încă factura, care trebuie înregistrate în activele cumpărătorului; - bunuri livrate și nefacturate, care trebuie scoase din evidență, transferul de proprietate având loc; - bunuri vândute și nelivrate încă, pentru care a avut loc transferul proprietății. De exemplu, la vânzările cu condiția de livrare "ex-work", bunurile vândute ies din stocul vânzătorului din momentul punerii lor la dispoziția cumpărătorului etc. 284. - (1) Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise. (scos din text)

alin. (2)text scos

În aplicarea alin. (1) este necesar să se asigure: (scos din text)

alin. (2) lit. a)text scos

recepționarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate și înregistrarea acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignație se recepționează și înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanțului; (scos din text)

alin. (2) lit. b)text scos

în situația unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea entității, se procedează astfel: (scos din text)

alin. (2) text scos

- bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare; - bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune; (scos din text)

alin. (2) lit. c)text scos

în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri din entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel: (scos din text)

alin. (2) text scos

- bunurile vândute și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate în conturi în afara bilanțului; - bunurile livrate, dar nefacturate se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii; (scos din text)

alin. (2) lit. d)text scos

bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv, la ieșiri, atât în gestiune, cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate. (scos din text)

alin. (2) text scos

Costul stocurilor 285. - (1) Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile și al acelor bunuri sau servicii produse și destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale. (scos din text)

alin. (2)text scos

Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanțial unele de altele. (scos din text)

alin. (3)text scos

Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. (scos din text)

alin. (4)text scos

Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt de regulă fungibile. (scos din text)

text scos

286. - (1) În funcție de specificul activității, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de producție sau metoda prețului cu amănuntul, în comerțul cu amănuntul. (scos din text)

alin. (2)text scos

Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale și consumabile, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat. (scos din text)

alin. (3)text scos

Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului. (scos din text)

alin. (4)text scos

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel: (scos din text)

alin. (4) *text scos

*Font 8* Soldul inițial al Diferențe de preț aferente intrărilor în cursul diferențelor de preț + perioadei, cumulat de la începutul exercițiului financiar până la finele perioadei de referință Coeficient de = ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── x 100 repartizare*2) Soldul inițial al Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preț stocurilor de preț + de înregistrare, cumulat de la începutul de înregistrare exercițiului financiar până la finele perioadei de referință Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite. (scos din text)

alin. (5)text scos

Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II, prevăzute în Planul de conturi general, pe grupe sau categorii de stocuri. (scos din text)

alin. (6)text scos

La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție sau costul de producție, după caz. (scos din text)

alin. (7)text scos

Diferențele de preț se repartizează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra bunurilor rămase în stoc. (scos din text)

alin. (8)text scos

În comerțul cu amănuntul poate fi utilizată metoda prețului cu amănuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă. (scos din text)

text scos

În această situație, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute. 287. - (1) Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să modifice metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații: - motivul modificării metodei, și - efectele sale asupra rezultatului. (scos din text)

alin. (2)text scos

O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Noțiunea de "utilizare similară" este proprie fiecărei entități. (scos din text)

alin. (3)text scos

Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată. (scos din text)

alin. (4)text scos

O diferență în localizarea geografică nu este suficientă pentru a justifica alegerea de metode diferite. (scos din text)

text scos

288. - Valoarea produselor și serviciilor în curs de execuție se determină prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și evaluarea acesteia la costurile de producție. 289. - Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent. 290. - În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric. 291. - (1) Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. (scos din text)

alin. (2)text scos

Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează inventarierea faptică a stocurilor conform politicilor contabile, dar nu mai târziu de finele perioadei de raportare pentru care au de determinat obligații fiscale. Aplicarea metodei inventarului intermitent presupune respectarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. (scos din text)

alin. (3)text scos

Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli. (scos din text)

alin. (4)text scos

Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la bază inventarierea faptică a stocurilor la sfârșitul perioadei. Ieșirile de stocuri se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale, la care se adaugă valoarea intrărilor, și valoarea stocurilor la sfârșitul perioadei stabilite pe baza inventarului. (scos din text)

alin. (5)text scos

Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul în situația în care se aplică metoda global-valorică. (scos din text)

text scos

292. - Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere. 4.5.3. Investiții pe termen scurt 293. - În categoria investițiilor pe termen scurt sunt cuprinse acțiunile deținute la entitățile afiliate și alte investiții pe termen scurt. 294. - (1) Contravaloarea acțiunilor pe termen scurt primite fără plată, potrivit legii, se înregistrează în contrapartidă cu contul 768 "Alte venituri financiare". (scos din text)

alin. (2)text scos

Alte investiții pe termen scurt reprezintă obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt. (scos din text)

alin. (3)text scos

În categoria altor investiții pe termen scurt se evidențiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, care îndeplinesc condițiile de recunoaștere a investițiilor pe termen scurt. (scos din text)

text scos

295. - (1) La intrarea în entitate, investițiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziție sau la valoarea stabilită potrivit contractelor. (scos din text)

alin. (2)text scos

Depozitele bancare pe termen scurt în valută se înregistrează la constituire la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de constituire. (scos din text)

text scos

296. - (1) Lichidarea depozitelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de lichidare. (scos din text)

alin. (2)text scos

Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale a României de la data lichidării depozitelor bancare se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz. (scos din text)

text scos

297. - (1) Pentru deprecierea investițiilor deținute ca active circulante, la sfârșitul exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii, se recunosc ajustări pentru pierdere de valoare, înregistrate pe seama cheltuielilor. (scos din text)

alin. (2)text scos

La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare înregistrate se suplimentează, se diminuează sau se anulează, după caz. La ieșirea din entitate a investițiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierdere de valoare se anulează. (scos din text)

text scos

4.5.4. Contabilitatea certificatelor verzi 298. - (1) Producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de operatorul de transport și sistem, potrivit legii, evidențiază lunar dreptul de a primi certificate verzi (articol contabil 445 "Subvenții"/analitic distinct = 7411 "Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri"). Creanța aferentă certificatelor verzi se evaluează în funcție de numărul de certificate verzi de primit și prețul de tranzacționare de la data stabilirii acestui drept, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). În scopul contabilizării acestei operațiuni, data stabilirii acestui drept o constituie ultima zi din luna respectivă, dacă nu există alte elemente certe prin care să se poată stabili data dreptului respectiv. (scos din text)

alin. (2)text scos

La primirea certificatelor verzi, contravaloarea acestora se reflectă în contul 507 "Certificate verzi primite", articol contabil 507 "Certificate verzi primite" = 445 "Subvenții"/analitic distinct. Certificatele verzi primite se evaluează la prețul de tranzacționare de la data primirii, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). Diferența între valoarea certificatelor verzi înregistrată în contul 445 "Subvenții"/analitic distinct la stabilirea dreptului de a primi certificate verzi și valoarea acestora la data primirii, determinată în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii reprezintă venit financiar (contul 768 "Alte venituri financiare") sau cheltuială financiară (contul 668 "Alte cheltuieli financiare"), după caz. (scos din text)

alin. (3)text scos

La sfârșitul exercițiului financiar, certificatele verzi evidențiate în contul 507 "Certificate verzi primite" se evaluează la prețul de tranzacționare publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacție, cu reflectarea în rezultatul perioadei a diferențelor rezultate (contul 768 "Alte venituri financiare" sau contul 668 "Alte cheltuieli financiare", după caz). (scos din text)

alin. (4)text scos

La vânzarea certificatelor verzi se recunoaște câștigul rezultat (contul 7642 "Câștiguri din investiții pe termen scurt cedate"), respectiv pierderea înregistrată (contul 6642 "Pierderi din investițiile pe termen scurt cedate") din vânzarea acestora. (scos din text)

text scos

299. - (1) Furnizorii de energie electrică și producătorii obligați, potrivit legii, să achiziționeze anual un număr de certificate verzi înregistrează contravaloarea certificatelor verzi achiziționate în contul 652 "Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător". (scos din text)

alin. (2)text scos

În situația în care achiziționarea certificatelor verzi se efectuează înainte de termenele prevăzute de lege, contravaloarea certificatelor verzi se înregistrează în contul 471 "Cheltuieli înregistrate în avans", urmând ca la termenele legale să se înregistreze cheltuiala în contul 652 "Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător". (scos din text)

text scos

300. - Certificatele verzi anulate, potrivit legii, datorită neutilizării în perioada de valabilitate se evidențiază pe seama cheltuielilor perioadei (contul 668 "Alte cheltuieli financiare"). Același tratament contabil se aplică și în cazul anulării certificatelor verzi obținute necuvenit de un operator economic acreditat, dacă acestea nu au fost încă tranzacționate. 301. - (1) Prin excepție de la prevederile pct. 298 alin. (1), contravaloarea certificatelor verzi a căror tranzacționare este amânată conform prevederilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înregistrează în contul 266 "Certificate verzi amânate", pe seama veniturilor înregistrate în avans (contul 472 "Venituri înregistrate în avans"/analitic distinct). Evidențierea în contabilitate a contravalorii certificatelor verzi a căror tranzacționare este amânată se efectuează la data constatării dreptului de a le primi, la valoarea determinată în funcție de numărul de certificate verzi și prețul de tranzacționare al certificatelor verzi, publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.). (scos din text)

alin. (2)text scos

Prin excepție de la regulile generale de înregistrare a deprecierilor, la sfârșitul exercițiului financiar, eventuala pierdere de valoare aferentă certificatelor verzi prevăzute la alin. (1) se recunoaște pe seama veniturilor înregistrate în avans (articol contabil 472 "Venituri înregistrate în avans"/analitic distinct = 266 "Certificate verzi amânate"). (scos din text)

alin. (3)text scos

La sfârșitul exercițiului financiar, entitățile beneficiare de certificate verzi amânate, reflectate în contul 266 «Certificate verzi amânate», nu înregistrează în contabilitate eventualul plus de valoare aferent acestora, determinat în funcție de prețul de tranzacționare publicat de operatorul pieței de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacție. (scos din text)

alin. (4)text scos

La primirea certificatelor verzi, veniturile amânate se transferă în venituri ale perioadei (articol contabil 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct = 7411 «Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri»), la valoarea acestora rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2), cu reflectarea concomitentă a certificatelor verzi (articol contabil 507 «Certificate verzi primite» = 266 «Certificate verzi amânate»), la aceeași valoare rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2). Diferența dintre valoarea certificatelor verzi astfel determinată și valoarea stabilită în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii acestora reprezintă venit financiar (contul 768 «Alte venituri financiare») sau cheltuială financiară (contul 668 «Alte cheltuieli financiare»), după caz. (scos din text)

pct. 3011text scos

(scos din text)

pct. 3011 alin. (1)text scos

Prevederile prezentei subsecțiuni, referitoare la contabilizarea certificatelor verzi primite de producătorii de energie electrică din surse regenerabile, potrivit legii, sunt aplicabile până la data de 31 martie 2017. (scos din text)

pct. 3011 alin. (2)text scos

Începând cu data de 1 aprilie 2017 tratamentul contabil al certificatelor verzi se modifică conform alin. (3)-(6). (scos din text)

pct. 3011 alin. (3)text scos

Certificatele verzi evidențiate în contul 507 «Certificate verzi primite» la data de 1 aprilie 2017 au tratamentul contabil prevăzut până la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și pentru modificarea unor acte normative. (scos din text)

pct. 3011 alin. (4)text scos

Certificatele verzi primite, inclusiv cele amânate de la tranzacționare, după data de 1 aprilie 2017 se evidențiază numeric extracontabil în contul 804 «Certificate verzi». (scos din text)

pct. 3011 alin. (5)text scos

Certificatele verzi evidențiate în contul 804 «Certificate verzi» se recunosc la venituri în contul 768 «Alte venituri financiare», la momentul tranzacționării acestora. (scos din text)

pct. 3011 alin. (6)text scos

Certificatele verzi amânate de la tranzacționare și existente la data de 1 aprilie 2017 în soldul contului 266 «Certificate verzi amânate», respectiv 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct, se evidențiază numeric în debitul contului 804 «Certificate verzi» și concomitent se efectuează operațiunea de stornare a contravalorii acestora (articol contabil 472 «Venituri înregistrate în avans»/analitic distinct = 266 «Certificate verzi amânate»). (scos din text)

text scos

4.5.5. Casa și conturi la bănci 302. - (1) Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente. Depozitele bancare pe termen de cel mult 3 luni pot fi incluse în numerar și echivalente de numerar doar în măsura în care acestea sunt deținute cu scopul de a acoperi nevoia de numerar pe termen scurt, și nu în scop investițional. (scos din text)

alin. (2)text scos

Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poștal, pe bază de documente prezentate entității și neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 5125 "Sume în curs de decontare"). (scos din text)

alin. (3)text scos

Sumele acordate personalului prin sistemul de carduri, cu titlu de avansuri spre decontare în vederea plății unor achiziții sau prestări de servicii, se evidențiază în contul 542 "Avansuri de trezorerie"/analitic distinct. (scos din text)

alin. (4)text scos

Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă. (scos din text)

alin. (5)text scos

Dobânzile de încasat, aferente disponibilităților aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în contabilitate, față de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum și cele aferente creditelor bancare pe termen scurt. (scos din text)

alin. (6)text scos

Dobânzile de plătit și cele de încasat, aferente exercițiului financiar în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz. (scos din text)

text scos

303. - Contabilitatea disponibilităților aflate în bănci/casierie și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate, se ține distinct în lei și în valută. 304. - (1) Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Națională a României, de la data efectuării operațiunii respective. În vederea asigurării unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuării operațiunii se înțelege cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, disponibil ca informație la momentul efectuării operațiunii (încasare, plată, emitere de documente). (scos din text)

alin. (2)text scos

Operațiunile de vânzare-cumpărare de valută, inclusiv cele derulate în cadrul contractelor cu decontare la termen, se înregistrează în contabilitate la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitația cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferențe de curs valutar. (scos din text)

alin. (3)text scos

La finele fiecărei luni, disponibilitățile în valută și alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite în valută se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză. (scos din text)

alin. (4)text scos

Diferențele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz. (scos din text)

text scos

305. - (1) În vederea achitării unor obligații față de furnizori, entitățile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora. (scos din text)

alin. (2)text scos

Lichidarea acreditivelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, de la data operațiunii de lichidare. (scos din text)

alin. (3)text scos

Diferențele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care acreditivele sunt înregistrate în contabilitate și cursul Băncii Naționale a României de la data lichidării acreditivelor se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz. (scos din text)

text scos

306. - (1) Sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 542 "Avansuri de trezorerie", respectiv contul 461 "Debitori diverși", în cazul terților). (scos din text)

alin. (2)text scos

În cazul plăților în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operațiunilor sau la cursul din data decontării avansului. (scos din text)

alin. (3)text scos

Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data bilanțului, se evidențiază în contul de debitori diverși (461 "Debitori diverși") sau creanțe în legătură cu personalul (4282 "Alte creanțe în legătură cu personalul"), în funcție de natura creanței. (scos din text)

text scos

307. - În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilități bănești între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității. 308. - Operațiunile financiare în lei sau în valută se efectuează cu respectarea regulamentelor emise de Banca Națională a României și a reglementărilor emise în acest scop. (scos din text)

Forma anterioară, de la 21.06.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.