Sari la conținut
denarArt. 150. § 1. Măsuri premergătoare lichidăriiCodul insolvenței, forma de la 28.06.2014Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 150. § 1. Măsuri premergătoare lichidării

Nu e în vigoare Forma de la 28.06.2014 În vigoare până la 13.12.2015 Forma în vigoare, de la 14.12.2015

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25.06.2014.

Formele textului (2)

(1)Creditorii nu sunt obligați să restituie sumele încasate în cursul reorganizării.

(2)Actele cu titlu gratuit, efectuate între data confirmării planului de reorganizare și intrarea în faliment, sunt nule.

(3)Celelalte acte efectuate în intervalul prevăzut la alin. (2), exceptându-le pe cele făcute cu respectarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) și (2) și pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor și vor fi anulate, cu excepția cazului în care cocontractantul dovedește buna sa credință la momentul încheierii actului.

(4)Creanțele bănești asupra averii debitorului se consideră scadente la data deschiderii procedurii de faliment. Această prevedere nu este aplicabilă în privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.