Sari la conținut
denarArt. 150Codul insolvenței, forma la 18.12.2025În vigoareIntră

Art. 150

În vigoare Text în vigoare de la 14.12.2015 Ce s-a schimbat Forma la 18.12.2025

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25.06.2014.

Formele textului (2)

(1)Creditorii nu sunt obligați să restituie sumele încasate în cursul reorganizării.

(2)Actele cu titlu gratuit, efectuate între data confirmării planului de reorganizare și intrarea în faliment, sunt nule.

(3)Celelalte acte efectuate în intervalul prevăzut la alin. (2), exceptându-le pe cele făcute cu respectarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) și (2) și pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor și vor fi anulate, cu excepția cazului în care cocontractantul dovedește buna sa credință la momentul încheierii actului.

(4)Creanțele bănești asupra averii debitorului se consideră scadente la data deschiderii procedurii de faliment. Această prevedere nu este aplicabilă în privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală.

Ce s-a schimbat la 14.12.2015

Față de forma de la 28.06.2014: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

Articolul§ 1. Măsuri premergătoare lichidării

Forma anterioară, de la 28.06.2014

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.