Sari la conținut
denarArt. 107Legea dialogului social, forma de la 25.05.2023În vigoareIntră

Art. 107

În vigoare Forma de la 25.05.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1238 din 22.12.2022 și nr. 459 din 25.05.2023.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)În scopul asigurării participării la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, la nivel de grup de unități, după caz, partea reprezentând angajatorul conform art. 102 alin. (1) lit. A transmite în scris tuturor părților îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă anunțul/invitația privind intenția de începere a negocierilor colective, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestora.

Modificat la 25.05.2023 de OUG nr. 42/2023. Ce s-a schimbat

(2)În cazul contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă, federațiile sindicale îndreptățite să participe la negocieri vor notifica părții patronale îndreptățite să participe la negocieri lista cu unitățile în care au membri, în vederea invitării angajatorilor din acele unități care nu fac parte din federațiile patronale/patronatele îndreptățite să negocieze colectiv.

Modificat la 25.05.2023 de OUG nr. 42/2023. Ce s-a schimbat

(21)În cazul contractului colectiv de muncă la nivel național, confederațiile sindicale îndreptățite să participe la negocieri vor notifica părții patronale îndreptățite să participe la negocieri anunțul/invitația privind intenția de începere a negocierilor colective, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestora.

Introdus la 25.05.2023 de OUG nr. 42/2023. Ce s-a schimbat

(3)Anunțul prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă data, ora și locul stabilite pentru începerea negocierilor.

(4)Părțile îndreptățite să participe la negociere vor confirma în scris primirea invitației prevăzută la alin. (1), precum și acceptarea sau refuzul participării la negociere, indiferent de partea care a inițiat negocierea. Lipsa unui răspuns scris, coroborată cu prezentarea dovezii de invitare la negocieri, va fi interpretată ca refuz de participare la negocieri.

(5)Neinvitarea la negocieri a tuturor părților îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă constituie motiv de neînregistrare a contractului colectiv de muncă negociat.

Ce s-a schimbat la 25.05.2023

Față de forma de la 25.12.2022: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)În scopul asigurării participării la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, la nivel de grup de unități, la nivel de sector de negociere colectivă și la nivel național, după caz, partea reprezentând angajatorul conform art. 102, 102 alin. (1) lit. A transmite în scris tuturor părților îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă anunțul anunțul/invitația privind intenția de începere a negocierilor colective, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestora.

alin. (2)În cazul contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă, federațiile sindicale îndreptățite să participe la negocieri vor notifica părții patronale îndreptățite să participe la negocieri lista cu unitățile în care au membri, în vederea invitării angajatorilor din acele unități care nu fac parte din federațiile patronale patronale/patronatele îndreptățite să negocieze colectiv.

alin. (21)În cazul contractului colectiv de muncă la nivel național, confederațiile sindicale îndreptățite să participe la negocieri vor notifica părții patronale îndreptățite să participe la negocieri anunțul/invitația privind intenția de începere a negocierilor colective, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestora.

Forma anterioară, de la 25.12.2022

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.