Sari la conținut
denarArt. 107Legea dialogului social, forma de la 25.12.2022Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 107

Nu e în vigoare Forma de la 25.12.2022 În vigoare până la 24.05.2023 Forma în vigoare, de la 25.05.2023

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1238 din 22.12.2022.

Formele textului (2)

(1)În scopul asigurării participării la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, la nivel de grup de unități, la nivel de sector de negociere colectivă și la nivel național, după caz, partea reprezentând angajatorul conform art. 102, transmite în scris tuturor părților îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă anunțul privind intenția de începere a negocierilor colective, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestora.

(2)În cazul contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă, federațiile sindicale îndreptățite să participe la negocieri vor notifica părții patronale îndreptățite să participe la negocieri lista cu unitățile în care au membri, în vederea invitării angajatorilor din acele unități care nu fac parte din federațiile patronale îndreptățite să negocieze colectiv.

(3)Anunțul prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă data, ora și locul stabilite pentru începerea negocierilor.

(4)Părțile îndreptățite să participe la negociere vor confirma în scris primirea invitației prevăzută la alin. (1), precum și acceptarea sau refuzul participării la negociere, indiferent de partea care a inițiat negocierea. Lipsa unui răspuns scris, coroborată cu prezentarea dovezii de invitare la negocieri, va fi interpretată ca refuz de participare la negocieri.

(5)Neinvitarea la negocieri a tuturor părților îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă constituie motiv de neînregistrare a contractului colectiv de muncă negociat.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.