Sari la conținut
denarArt. 9Legea nr. 241/2005, forma de la 04.04.2021Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 9

Nu e în vigoare Forma de la 04.04.2021 În vigoare până la 15.05.2024 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 16.05.2024

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 672 din 27.07.2005

și încă 2 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 146 din 19.03.2013, nr. 332 din 01.04.2021 și actele care l-au modificat.

Formele textului (4) și ce l-a modificat

(1)Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

Modificat la 04.04.2021 de Legea nr. 55/2021. Ce s-a schimbat

a)ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b)omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c)evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

d)alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e)executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f)sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g)substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

(2)Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

(3)Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Ce s-a schimbat la 04.04.2021

Față de forma de la 21.08.2015: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Constituie infracţiuni infracțiuni de evaziune fiscală şi și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor obligațiilor fiscale:

Forma anterioară, de la 21.08.2015

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.