Sari la conținut
denarArt. 9REGES-ONLINE, forma la 19.09.2025În vigoareIntră

Art. 9

În vigoare Text neschimbat din forma inițială Forma la 19.09.2025

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 31.03.2025.

Formele textului (1)

(1)Constituie contravenție netransmiterea datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-j) cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu angajatorul și se sancționează conform art. 260 alin. (1) lit. e1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2)Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:

a)netransmiterea în Registru, în termenul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. a), a elementelor contractului individual de muncă, pentru care există dovada executării acestuia, respectiv prestarea muncii și plata salariului, cu declararea la Agenția Națională de Administrare Fiscală, în termenul legal, a elementelor contractului individual de muncă și a sumelor aferente drepturilor salariale, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare persoană neînregistrată în Registru;

b)netransmiterea datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. l), în termenele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b), cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;

c)netransmiterea datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. m), în termenele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare situație de detașare neînregistrată în Registru;

d)netransmiterea datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. n) și o), în termenele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare situație de detașare neînregistrată în Registru;

e)netransmiterea datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. p), în termenele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare situație de suspendare neînregistrată în Registru.

(3)Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei următoarele fapte:

a)netransmiterea modificărilor aduse datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), c) și e)-j), în termenele prevăzute la art. 5 alin. (2), (3) și (4);

b)netransmiterea modificărilor aduse datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. m)-o), în termenele prevăzute la art. 5 alin. (5);

c)netransmiterea modificărilor aduse datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a), în termenul prevăzut la art. 5 alin. (7);

d)netransmiterea modificărilor aduse datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. p) și q), în termenul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. e) și f).

(4)Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:

a)completarea Registrului cu date eronate sau incomplete;

b)nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (8)-(10) privind transmiterea în Registru a informațiilor despre încheierea contractelor de prestări servicii în termenul stabilit.

(5)Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei încălcarea obligației de a păstra dosarul personal la sediul angajatorilor sau, după caz, la sediul secundar, care are delegată competența încadrării personalului prin încheierea de contracte individuale de muncă.

(6)Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei încălcarea de către angajator a prevederilor art. 8 alin. (4)-(8).

(7)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor angajatorilor se fac de către inspectorii de muncă.

(8)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1)-(6) se fac cu respectarea:

a)art. 22 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961, ratificată prin Decretul nr. 566/1968, respectiv a art. 31 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, la care România a aderat prin Decretul nr. 481/1971;

b)art. 31 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961, ratificată prin Decretul nr. 566/1968, respectiv a art. 43 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, la care România a aderat prin Decretul nr. 481/1971, referitoare la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici, respectiv a agenților consulari;

c)inviolabilității și imunității reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România potrivit convențiilor/ acordurilor de sediu la care România este parte.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.