Sari la conținut
denarArt. 60. ScutiriCodul fiscal, forma de la 01.01.2021Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 60. Scutiri

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2021 În vigoare până la 19.05.2022 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 01.01.2025

Formele textului (10) și ce l-a modificat

Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:

1.persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:

a)activități independente, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere;

a1)venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

b)salarii și asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3);

c)pensii;

d)activități agricole, silvicultură și piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;

e)transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire, prevăzute la art. 111, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii;

2.persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului comunicațiilor și societății informaționale, al ministrului muncii și justiției sociale, al ministrului educației naționale și al ministrului finanțelor publice;

3.persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare și inovare, definită conform Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit procedurii stabilite prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului cercetării și inovării, în următoarele condiții:

a)scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare, astfel cum este definit în Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu indicatori de rezultat definiți;

b)scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, evidențiate distinct în bugetul proiectului;

c)statul de plată aferent veniturilor din salarii și asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare, se întocmește separat pentru fiecare proiect.

4.persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfășoară activități sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, în cursul unui an.

5.persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții care cuprind:

i.activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 - secțiunea F - Construcții;

ii.domeniile de producere a materialelor de construcții, definite de următoarele coduri CAEN: 2312 - Prelucrarea și fasonarea sticlei plate; 2331 - Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică; 2332 - Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții din argilă arsă; 2361 - Fabricarea produselor din beton pentru construcții; 2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții; 2363 - Fabricarea betonului; 2364 - Fabricarea mortarului; 2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos; 2370 - Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei; 2223 - Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții; 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții; 2512 - Fabricarea de uși și ferestre din metal; 2511 - Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice; 0811 - Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei; 0812 - Extracția pietrișului și nisipului; 2351 - Fabricarea cimentului; 2352 - Fabricarea varului și ipsosului; 2399 - Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.;

iii.711 - Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică;

b)angajatorii realizează cifră de afaceri din activitățile menționate la lit. a) și alte activități specifice domeniului construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală. Pentru societățile comerciale nou-înființate, respectiv înregistrate la registrul comerțului începând cu luna ianuarie a anului 2019, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea, iar pentru societățile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. Pentru societățile comerciale existente la data de 1 ianuarie al fiecărui an care au avut o cifra de afaceri din activitățile menționate la lit. a) realizată cumulat pe anul fiscal anterior de peste 80% inclusiv, facilitățile fiscale se vor acorda pe toata durata anului în curs, iar pentru societățile comerciale existente la aceeași dată care nu realizează această limită minimă a cifrei de afaceri se va aplica principiul societăților comerciale nou-înființate. Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă și acoperă manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum și alte activități auxiliare necesare activităților menționate la lit. a). Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producția realizată și nefacturată;

c)veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obținut din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depășește 30.000 lei nu va beneficia de facilități fiscale;

d)scutirea se aplică potrivit instrucțiunilor la ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate reprezintă declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condițiilor de aplicare a scutirii;

e)mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilității fiscale, se va stabili prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care se va publica pe site-ul instituției.

6.Prosumatorii persoane fizice, altele decât cele organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, pentru veniturile obținute din vânzarea energiei electrice la furnizorii de energie electrică cu care respectivii prosumatori au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, dacă centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile pe care le dețin au puterea electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum.

Modificat la 24.12.2020 de Legea nr. 296/2020. Ce s-a schimbat

Ce s-a schimbat la 01.01.2021

Față de forma de la 06.12.2016: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

pct. 1 lit. a1)venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

pct. 1 lit. e)transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire, prevăzute la art. 111, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii;

pct. 2persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator. Încadrarea calculator, în activitatea de creare de programe pentru calculator se face condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale comunicațiilor și persoanelor vârstnice, societății informaționale, al ministrului pentru societatea informațională, muncii și justiției sociale, al ministrului educației naționale și cercetării științifice și al ministrului finanțelor publice.publice;

pct. 3persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare și inovare, definită conform Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, în condițiile aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit procedurii stabilite prin ordin comun al ministrului educației naționale și cercetării științifice, al ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale publice și persoanelor vârstnice și al ministrului agriculturii cercetării și dezvoltării rurale.inovării, în următoarele condiții:

pct. 3 lit. a)scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare, astfel cum este definit în Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu indicatori de rezultat definiți;

pct. 3 lit. b)scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, evidențiate distinct în bugetul proiectului;

pct. 3 lit. c)statul de plată aferent veniturilor din salarii și asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare, se întocmește separat pentru fiecare proiect.

pct. 4persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfășoară activități sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, în cursul unui an.

pct. 5persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

pct. 5 lit. a)angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții care cuprind:

pct. 5 lit. a) pct. iactivitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 - secțiunea F - Construcții;

pct. 5 lit. a) pct. iidomeniile de producere a materialelor de construcții, definite de următoarele coduri CAEN: 2312 - Prelucrarea și fasonarea sticlei plate; 2331 - Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică; 2332 - Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții din argilă arsă; 2361 - Fabricarea produselor din beton pentru construcții; 2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții; 2363 - Fabricarea betonului; 2364 - Fabricarea mortarului; 2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos; 2370 - Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei; 2223 - Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții; 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții; 2512 - Fabricarea de uși și ferestre din metal; 2511 - Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice; 0811 - Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei; 0812 - Extracția pietrișului și nisipului; 2351 - Fabricarea cimentului; 2352 - Fabricarea varului și ipsosului; 2399 - Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.;

pct. 5 lit. a) pct. iii711 - Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică;

pct. 5 lit. b)angajatorii realizează cifră de afaceri din activitățile menționate la lit. a) și alte activități specifice domeniului construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală. Pentru societățile comerciale nou-înființate, respectiv înregistrate la registrul comerțului începând cu luna ianuarie a anului 2019, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea, iar pentru societățile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. Pentru societățile comerciale existente la data de 1 ianuarie al fiecărui an care au avut o cifra de afaceri din activitățile menționate la lit. a) realizată cumulat pe anul fiscal anterior de peste 80% inclusiv, facilitățile fiscale se vor acorda pe toata durata anului în curs, iar pentru societățile comerciale existente la aceeași dată care nu realizează această limită minimă a cifrei de afaceri se va aplica principiul societăților comerciale nou-înființate. Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă și acoperă manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum și alte activități auxiliare necesare activităților menționate la lit. a). Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producția realizată și nefacturată;

pct. 5 lit. c)veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obținut din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depășește 30.000 lei nu va beneficia de facilități fiscale;

pct. 5 lit. d)scutirea se aplică potrivit instrucțiunilor la ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate reprezintă declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condițiilor de aplicare a scutirii;

pct. 5 lit. e)mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilității fiscale, se va stabili prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care se va publica pe site-ul instituției.

pct. 6Prosumatorii persoane fizice, altele decât cele organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, pentru veniturile obținute din vânzarea energiei electrice la furnizorii de energie electrică cu care respectivii prosumatori au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, dacă centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile pe care le dețin au puterea electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum.

Forma anterioară, de la 06.12.2016

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.