Sari la conținut
denarArt. 60. ScutiriCodul fiscal, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 60. Scutiri

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare cel mult până la 29.06.2016 Forma în vigoare, de la 01.01.2025

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015 și nr. 488 din 30.06.2016.

Formele textului (10)

Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili: 1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din: 2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator. Încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, al ministrului pentru societatea informaţională, al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi al ministrului finanţelor publice.

a)activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere;

b)salarii şi asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3);

c)pensii;

d)activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.