Sari la conținut
denarArt. 259. Exceptarea plăților de dobânzi sau de redevențeCodul fiscal, forma la 25.10.2026În vigoareIntră

Art. 259. Exceptarea plăților de dobânzi sau de redevențe

În vigoare Text neschimbat din forma de la 01.01.2016 Forma la 25.10.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (1)

(1)Nu se acordă beneficiile prezentului capitol în următoarele cazuri:

a)atunci când plățile sunt tratate ca o distribuire de beneficii sau ca o restituire de capital, conform legislației române;

b)pentru plățile rezultate din creanțe care dau dreptul de participare la profiturile debitorului;

c)pentru plățile rezultate din creanțe care dau dreptul creditorului să își schimbe dreptul de a primi dobânda contra unui drept de participare în profiturile debitorului;

d)pentru plățile rezultate din creanțe care nu conțin niciun fel de prevederi referitoare la restituirea datoriei principale sau dacă restituirea este datorată pentru o perioadă mai mare de 50 de ani de la data emisiunii.

(2)Când datorită relațiilor speciale existente între debitor și beneficiarul efectiv al dobânzii sau redevențelor ori între unul dintre ei și o altă persoană, suma dobânzilor sau redevențelor depășește suma care s-ar fi convenit între debitor și beneficiarul efectiv, în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol se aplică numai în această ultimă sumă menționată, dacă există o astfel de sumă.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.