Sari la conținut
denarArt. 116. Declararea, stabilirea și plata impozitului pentru unele venituri din alte surseCodul fiscal, forma de la 03.09.2021Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 116. Declararea, stabilirea și plata impozitului pentru unele venituri din alte surse

Nu e în vigoare Forma de la 03.09.2021 În vigoare până la 04.12.2024 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 01.01.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015

și încă 4 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 260 din 23.03.2018, nr. 44 din 17.01.2019, nr. 1269 din 21.12.2020, nr. 832 din 31.08.2021 și actele care l-au modificat.

Formele textului (6) și ce l-a modificat

(1)Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele prevăzute la art. 115 alin. (1), precum și cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) și m) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

(11)Contribuabilii care realizează veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1), pentru care venitul impozabil se stabilește potrivit prevederilor alin. (2) lit. b), au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului în vederea definitivării impozitului anual pe venit.

Introdus la 03.09.2021 de OG nr. 8/2021. Ce s-a schimbat

(2)Impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra:

a)venitului brut, în cazul veniturilor din alte surse pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) și m);

b)venitului impozabil determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente fiecărei operațiuni efectuate, în baza documentelor justificative, în cazul veniturilor din alte surse prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l);

c)câștigului din transferul de monedă virtuală în cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. m), determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției. Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.

(3)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l), veniturile reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, iar cheltuielile reprezintă plățile efectuate, aferente fiecărei operațiuni în parte, indiferent de momentul efectuării plății, evidențiate în baza documentelor justificative.

(31)În aplicarea prevederilor alin. (2) lit. c) se pot emite norme.

(32)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l), încasate în mod eșalonat, cheltuielile luate în calcul în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b) se determină proporțional cu ponderea venitului încasat din venitul reprezentând dreptul de creanță.

(33)abrogat

Abrogat la 03.09.2021 de OG nr. 8/2021. Ce s-a schimbat

(4)abrogat

Abrogat la 03.09.2021 de OG nr. 8/2021. Ce s-a schimbat

(5)Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

(6)abrogat

(7)Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.

Ce s-a schimbat la 03.09.2021

Față de forma de la 01.01.2021: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (11)Contribuabilii care realizează veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1), pentru care venitul impozabil se stabilește potrivit prevederilor alin. (2) lit. b), au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului în vederea definitivării impozitului anual pe venit.

alin. (33)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1), în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b), contribuabilii pot depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. (abrogat)

alin. (4)Impozitul reprezintă impozit final. (abrogat)

Forma anterioară, de la 01.01.2021

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.