Sari la conținut
denarArt. 116. Declararea, stabilirea și plata impozitului pentru unele venituri din alte surseCodul fiscal, forma de la 01.01.2021Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 116. Declararea, stabilirea și plata impozitului pentru unele venituri din alte surse

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2021 În vigoare până la 02.09.2021 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 01.01.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015

și încă 3 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 260 din 23.03.2018, nr. 44 din 17.01.2019, nr. 1269 din 21.12.2020 și actele care l-au modificat.

Formele textului (6) și ce l-a modificat

(1)Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele prevăzute la art. 115 alin. (1), precum și cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) și m) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

(2)Impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra:

a)venitului brut, în cazul veniturilor din alte surse pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) și m);

b)venitului impozabil determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente fiecărei operațiuni efectuate, în baza documentelor justificative, în cazul veniturilor din alte surse prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l);

Modificată la 01.01.2021 de Legea nr. 296/2020. Ce s-a schimbat

c)câștigului din transferul de monedă virtuală în cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. m), determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției. Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.

(3)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l), veniturile reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, iar cheltuielile reprezintă plățile efectuate, aferente fiecărei operațiuni în parte, indiferent de momentul efectuării plății, evidențiate în baza documentelor justificative.

Modificat la 01.01.2021 de Legea nr. 296/2020. Ce s-a schimbat

(31)În aplicarea prevederilor alin. (2) lit. c) se pot emite norme.

(32)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l), încasate în mod eșalonat, cheltuielile luate în calcul în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b) se determină proporțional cu ponderea venitului încasat din venitul reprezentând dreptul de creanță.

Introdus la 01.01.2021 de Legea nr. 296/2020. Ce s-a schimbat

(33)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1), în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b), contribuabilii pot depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Introdus la 01.01.2021 de Legea nr. 296/2020. Ce s-a schimbat

(4)Impozitul reprezintă impozit final.

(5)Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

(6)abrogat

(7)Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.

Ce s-a schimbat la 01.01.2021

Față de forma de la 06.12.2016: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Contribuabilii care realizează venituri din alte surse, surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele prevăzute la art. 115 alin. (1), precum și cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a)-k), precum l) și în normele metodologice elaborate în aplicarea art. 114, m) au obligația de a depune declarația unică privind venitul realizat impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

alin. (2)Impozitul pe venit datorat se calculează de către organul fiscal competent, contribuabil, pe baza declarației unice privind venitul realizat, impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 16% 10% asupra:

alin. (2) lit. a)venitului brut, în cazul veniturilor din alte surse pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației unice privind venitul realizat, impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l);l) și m);

alin. (2) lit. b)venitului impozabil determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente tuturor operațiunilor efectuate fiecărei operațiuni efectuate, în cursul anului fiscal, baza documentelor justificative, în cazul veniturilor din alte surse prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l).k1) și l);

alin. (2) lit. c)câștigului din transferul de monedă virtuală în cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. m), determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției. Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.

alin. (3)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l), veniturile reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, iar cheltuielile reprezintă plățile efectuate, aferente fiecărei operațiuni în cursul unui an fiscal, din toate operațiunile respective, parte, indiferent de momentul efectuării plății, evidențiate în baza documentelor justificative. La stabilirea veniturilor realizate/cheltuielilor efectuate ca urmare a cesiunii de creanță aferente unui împrumut sau în cazul realizării venitului din creanța respectivă, încasările și plățile de principal efectuate în cursul anului fiscal nu vor fi luate în calcul.justificative.

alin. (31)În aplicarea prevederilor alin. (2) lit. c) se pot emite norme.

alin. (32)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1) și l), încasate în mod eșalonat, cheltuielile luate în calcul în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b) se determină proporțional cu ponderea venitului încasat din venitul reprezentând dreptul de creanță.

alin. (33)În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k1), în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b), contribuabilii pot depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

alin. (4)Impozitul reprezintă impozit final. Contribuabilii nu au obligația să efectueze plăți anticipate în cursul anului fiscal în contul impozitului anual datorat.final.

alin. (5)Organul fiscal competent emite decizia Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de impunere, stat, până la termenul și în forma stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

alin. (6)Impozitul de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătește în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie privind colectarea creanțelor bugetare. (abrogat)

Forma anterioară, de la 06.12.2016

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.