Sari la conținut
denarAnexa nr. 1Codul de procedură fiscală, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Anexa nr. 1

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 04.05.2017 Forma în vigoare, de la 30.06.2022

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015 și actele care l-au modificat.

Formele textului (6) și ce l-a modificat

NORME de raportare şi de diligenţă fiscală pentru schimbul de informaţii referitoare la conturile financiare

Secțiunea IX. Punerea în aplicare efectivă

În conformitate cu art. 291 alin. (4), România trebuie să dispună de norme şi proceduri administrative menite să asigure punerea în aplicare eficace şi respectarea procedurilor de raportare şi de diligenţă fiscală menţionate anterior, inclusiv: 1. norme care să împiedice orice Instituţii Financiare, persoane sau intermediari, să adopte practici destinate să eludeze procedurile de raportare şi de diligenţă fiscală; 2. norme care impun Instituţiilor Financiare Raportoare să păstreze evidenţa măsurilor întreprinse şi orice dovezi pe care s-au bazat în desfăşurarea procedurilor sus-menţionate, precum şi să dispună de măsuri adecvate pentru obţinerea acestor evidenţe; 3. proceduri administrative pentru a verifica respectarea de către Instituţia Financiară Raportoare a procedurilor de raportare şi de diligenţă fiscală; proceduri administrative pentru a monitoriza o Instituţie Financiară Raportoare în cazul în care sunt raportate conturi nedocumentate; 4. proceduri administrative pentru a se asigura că Entităţile şi conturile definite în legislaţia naţională drept Instituţii Financiare care nu fac obiectul raportării şi, respectiv, Conturi excluse prezintă, în continuare, un risc scăzut de a fi utilizate pentru evaziune fiscală; şi 5. dispoziţii eficace de asigurare a respectării, pentru abordarea cazurilor de neconformitate.

Secțiunea X. Date de punere în aplicare în ceea ce priveşte instituţiile financiare raportoare situate în Austria

În cazul Instituţiilor Financiare Raportoare situate în Austria, toate trimiterile la "2016" şi "2017" în prezenta anexă se interpretează drept trimiteri la "2017" şi, respectiv, "2018". În cazul Conturilor preexistente deţinute de Instituţii Financiare Raportoare situate în Austria, toate trimiterile la "31 decembrie 2015" în prezenta anexă se interpretează drept trimiteri la "31 decembrie 2016".

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.