(1)Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în condițiile art. 29 alin. (2).
(2)Actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorității simple a membrilor întreprinderii, cu condiția ca această majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.
(3)Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depășește 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate exercitării activității economice a întreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) și a sumelor de bani aflate la dispoziția întreprinderii familiale la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele de participare la beneficii, potrivit art. 29 alin. (1), fiind incluse în patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit.
Modificat la 17.01.2017 de Legea nr. 182/2016. Ce s-a schimbat