Sari la conținut
denarArt. 8OUG nr. 28/1999, forma la 02.02.2026În vigoareIntră

Art. 8

În vigoare Text în vigoare de la 30.12.2014: articolul modificat de OUG nr. 91/2014 Ce s-a schimbat Forma la 02.02.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 966 din 30.12.2014.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Distribuitorii autorizați care își încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și cei cărora li s-a retras autorizația de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale rămân răspunzători în continuare pentru obligațiile ce le revin pe o perioadă de 5 ani de la data încetării comercializării aparatelor.

(2)În cazul în care utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale își încetează activitatea, precum și în cazul aparatelor confiscate potrivit legii ori preluate spre valorificare de societățile bancare ca urmare a neachitării împrumutului contractat pentru achiziționarea acestor aparate, valorificarea lor se va realiza numai prin distribuitorii autorizați.

(3)În cazul distribuitorilor autorizați care au încetat activitatea sau au fost radiați din registrul comerțului și nu au cedat drepturile și obligațiile ce le revin în condițiile legii pentru efectuarea operațiunilor de service la aparatele de marcat electronice fiscale livrate, utilizatorii se pot adresa oricărui alt distribuitor autorizat, urmând ca acesta din urmă să comunice în scris Comisiei preluarea obligației privind efectuarea service-ului pentru tipul/modelul de aparat de marcat electronic fiscal al utilizatorului în cauză.

(4)Distribuitorii autorizați care își încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale au obligația ca în termen de 10 zile de la data încetării activității să notifice acest fapt în scris Comisiei.

(5)În situația în care distribuitorii prevăzuți la alin. (1) nu își mai onorează obligațiile ce le revin pentru aparatele livrate după perioada prevăzută la alin. (1), utilizatorii se pot adresa oricărui alt distribuitor autorizat, urmând ca acesta din urmă să comunice în scris Comisiei preluarea obligației privind efectuarea service-ului pentru tipul/modelul de aparat de marcat electronic fiscal al utilizatorului în cauză.

Ce s-a schimbat la 11.12.2015

Față de forma de la 05.06.2002: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Distribuitorii autorizaţi autorizați care își încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi și cei cărora li s-a retras avizul autorizația de distribuţie şi utilizare distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale rămân răspunzători în continuare pentru obligaţiile obligațiile ce le revin conform prevederilor prezentei ordonanţe pe o perioadă de urgenţă, pentru aparatele livrate.5 ani de la data încetării comercializării aparatelor.

alin. (2)În cazul în care utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale îşi își încetează activitatea, precum şi și în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale confiscate potrivit legii ori preluate spre valorificare de societăţile societățile bancare ca urmare a neachitarii neachitării împrumutului contractat pentru achiziţionarea achiziționarea acestor aparate, valorificarea lor se va realiza numai prin distribuitorii autorizaţi.autorizați.

alin. (3)În cazul distribuitorilor autorizați care au încetat activitatea sau au fost radiați din registrul comerțului și nu au cedat drepturile și obligațiile ce le revin în condițiile legii pentru efectuarea operațiunilor de service la aparatele de marcat electronice fiscale livrate, utilizatorii se pot adresa oricărui alt distribuitor autorizat, urmând ca acesta din urmă să comunice în scris Comisiei preluarea obligației privind efectuarea service-ului pentru tipul/modelul de aparat de marcat electronic fiscal al utilizatorului în cauză.

alin. (4)Distribuitorii autorizați care își încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale au obligația ca în termen de 10 zile de la data încetării activității să notifice acest fapt în scris Comisiei.

alin. (5)În situația în care distribuitorii prevăzuți la alin. (1) nu își mai onorează obligațiile ce le revin pentru aparatele livrate după perioada prevăzută la alin. (1), utilizatorii se pot adresa oricărui alt distribuitor autorizat, urmând ca acesta din urmă să comunice în scris Comisiei preluarea obligației privind efectuarea service-ului pentru tipul/modelul de aparat de marcat electronic fiscal al utilizatorului în cauză.

Forma anterioară, de la 05.06.2002

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.