(1)Controlul modului de acordare a concediilor medicale şi de eliberare a certificatelor de concediu medical se realizează de către echipe formate din personal din cadrul serviciilor specializate din structura Ministerului Sănătăţii, CNAS, a caselor de asigurări de sănătate, a direcţiilor de sănătate publică şi a direcţiilor medicale ori structurilor similare din ministerele şi instituţiile din administraţia publică centrală cu reţea sanitară proprie, precum şi de medici experţi ai asigurărilor sociale.
(2)Controlul se realizează ca urmare a sesizării casei de asigurări de sănătate de către plătitori, precum şi prin sondaj, la iniţiativa autorităţilor abilitate să realizeze controlul.
(3)În cazul constatării nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi sesizate comisiile de disciplină din cadrul colegiului medicilor de la nivelul fiecărui judeţ, respectiv Colegiul Medicilor Bucureşti, precum şi unităţile cu care medicii se află în relaţii contractuale, pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
(4)Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din România, a consiliilor judeţene ale medicilor şi al municipiului Bucureşti va aplica măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, în situaţia în care constată nerespectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă cu privire la eliberarea certificatelor medicale.