Sari la conținut
denarArt. LXIIIOUG nr. 115/2023, forma la 10.07.2026În vigoareIntră

Art. LXIII

În vigoare Text neschimbat din forma de la 29.12.2023 Forma la 10.07.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 15.12.2023.

Formele textului (1)

(1)Sancțiunea prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 octombrie 2024 pentru operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, pentru săvârșirea, începând cu acest termen, a faptei prevăzute la art. 10 lit. cc) din aceeași ordonanță de urgență.

(2)În cazul operatorilor economici care desfășoară și alte activități pentru care legea prevede obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, dispozițiile alin. (1) se aplică exclusiv pentru activitatea de livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.