(1)Angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1), precum şi concediul fără plată prevăzut la art. 6 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) şi (2). Perioada de acordare se stabileşte de comun acord cu angajatul.
(2)Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a)salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b)salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.
(3)Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
(4)Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.