Sari la conținut
denarArt. 24OUG nr. 111/2010, forma de la 01.01.2011Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 24

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2011 În vigoare până la 26.09.2014 Forma în vigoare, de la 17.05.2021

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 10.12.2010.

Formele textului (5)

(1)Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie.

(2)Decizia prevăzută la alin. (1) constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar se recuperează de la acesta, în condiţiile legii.

(4)Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.