Sari la conținut
denarArt. 21OUG nr. 111/2010, forma de la 01.01.2011Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 21

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2011 În vigoare cel mult până la 26.09.2014 Forma în vigoare, de la 13.03.2018

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 10.12.2010.

Formele textului (4)

(1)Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) şi art. 9 alin. (5) şi (6), precum şi pe perioada concediului fără plată prevăzut la art. 6, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru aceste persoane se asigură de la bugetul de stat.

(2)Pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) şi art. 9 alin. (5) şi (6), contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra cuantumului indemnizaţiei acordate, iar pentru persoanele care beneficiază de concediul fără plată prevăzut la art. 6, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra nivelului minim al indemnizaţiei prevăzut la art. 2 alin. (2)-(4).

(3)Perioada în care o persoană beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) şi art. 9 alin. (5) şi (6) sau se află în concediul fără plată prevăzut la art. 6 constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)În situaţia prevăzută la alin. (2), la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

(5)Se consideră perioadă asimilată stagiului de cotizare şi perioada în care persoana s-a aflat în concediul fără plată prevăzut de art. 10, precum şi în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.