(1)În situaţiile de suspendare a drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2) şi art. 17 alin. (2) şi (3), acestea pot fi solicitate şi de către o altă persoană îndreptăţită, dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-a produs suspendarea, respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen.
(3)Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) şi art. 17 alin. (2) şi (3) se face la cerere, după cum urmează:
a)începând cu ziua următoare pentru situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. i) şi art. 17 alin. (3), dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile de la acea dată;
b)cu data depunerii cererii pentru toate celelalte situaţii.