Sari la conținut
denarArt. 17OUG nr. 111/2010, forma de la 17.05.2021În vigoareIntră

Art. 17

În vigoare Forma de la 17.05.2021 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 10.12.2010, nr. 699 din 11.10.2012 și actele care l-au modificat.

Formele textului (5) și ce l-a modificat

(1)Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 încetează începând cu ziua următoare celei în care:

a)copilul a împlinit vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități;

b)a avut loc decesul copilului.

(2)Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care se constată:

a)una dintre situațiile prevăzute la art. 16 alin. (2), cu excepția lit. i);

b)beneficiarul nu mai realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 3 și solicită concediul pentru creșterea copilului;

c)copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități și beneficiarul nu mai realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 3.

(3)În situația persoanelor îndreptățite aflate în plata stimulentului de inserție care solicită concediile medicale prevăzute la art. 2 alin. (1), cu excepția celui prevăzut la lit. c), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, plata stimulentului de inserție nu se suspendă.

Ce s-a schimbat la 17.05.2021

Față de forma de la 07.08.2017: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 încetează începând cu ziua următoare celei în care:

alin. (1) lit. a)copilul a împlinit vârsta de 2 3 ani, respectiv 3 4 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepția situației prevăzute la art. 7 alin. (2);dizabilități;

alin. (1) lit. b)beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului și nici nu se află în concediul pentru creșterea copilului;a avut loc decesul copilului.

alin. (2)Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care se constată una dintre situațiile prevăzute la art. 16 alin. (2), cu excepția lit. i).constată:

alin. (2) lit. a)una dintre situațiile prevăzute la art. 16 alin. (2), cu excepția lit. i);

alin. (2) lit. b)beneficiarul nu mai realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 3 și solicită concediul pentru creșterea copilului;

alin. (2) lit. c)copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități și beneficiarul nu mai realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 3.

alin. (3)Dreptul la stimulentul În situația persoanelor îndreptățite aflate în plata stimulentului de inserție prevăzut care solicită concediile medicale prevăzute la art. 7 se suspendă începând 2 alin. (1), cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului excepția celui prevăzut la lit. c), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și solicită concediul pentru creșterea copilului.completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, plata stimulentului de inserție nu se suspendă.

alin. (1) lit. c)a avut loc decesul copilului. (scos din text)

alin. (1) lit. d) (scos din text)

Forma anterioară, de la 07.08.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.