(1)Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență reprezentând indemnizații și stimulent de inserție se stabilesc după cum urmează:
a)începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b)începând cu data nașterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente;
c)începând cu data adopției, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredințării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului;
d)de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c).
(11)Prevederile alin. (1) lit. d) se aplică și în situația în care se solicită stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 alin. (2).
Introdus la 07.08.2017 de OUG nr. 55/2017. Ce s-a schimbat
(2)abrogat
(3)Pentru fracțiunile de lună, cuantumul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se stabilește proporțional, în funcție de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin și se acordă.
(4)Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), cererea și documentele doveditoare se pot depune cu 30 de zile înainte de încetarea concediului de maternitate.