524. - Atunci când, la data aplicării pentru prima dată a prezentelor reglementări, pentru entităţile controlate în comun se impune trecerea de la metoda consolidării proporţionale la metoda punerii în echivalenţă, investiţia deţinută în entitatea controlată în comun se prezintă în situaţiile financiare anuale consolidate conform noii metode, inclusiv pentru perioada anterioară celei de raportare. Acea investiţie iniţială trebuie să fie evaluată ca agregat al valorilor contabile ale activelor şi datoriilor pe care entitatea le-a consolidat anterior proporţional, inclusiv orice fond comercial generat prin achiziţie. 525. - (1) Dacă, prin agregarea tuturor activelor şi datoriilor consolidate anterior proporţional rezultă active nete negative, o entitate trebuie să evalueze dacă are obligaţii legale sau implicite aferente activelor nete negative şi, în caz afirmativ, entitatea trebuie să recunoască datoria corespunzătoare. Dacă entitatea concluzionează că nu are obligaţii legale sau implicite aferente activelor nete negative, aceasta nu trebuie să recunoască datoria corespunzătoare, ci recunoaşte suma corespunzătoare diferenţei respective pe seama rezultatului reportat (contul 1176 "Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene").
1)(2) Entitatea trebuie să prezinte acest fapt în notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate, împreună cu partea sa din pierderile nerecunoscute din entităţile controlate în comun, cumulat până la data la care aplică pentru prima dată prezentele reglementări.
526. - O entitate trebuie să prezinte o defalcare a activelor şi a datoriilor care au fost agregate într-un singur element, corespunzător soldului investiţiei la începutul perioadei anterioare celei de raportare. Prezentarea respectivă de informaţii trebuie să fie întocmită într-o manieră agregată pentru toate entităţile controlate în comun pentru care o entitate aplică dispoziţiile tranzitorii de la prezenta secţiune.