533.- Controlul comun există numai atunci când este necesar consimțământul unanim al părților care controlează în mod colectiv entitatea, pentru a decide cu privire la activitățile relevante. Pentru a evalua dacă entitatea este controlată în comun de toate părțile sau de un grup al părților sau este controlată numai de una dintre părți, poate fi necesară aplicarea raționamentului.
534.- Uneori, prin angajamentul contractual se solicită un procentaj minim de drepturi de vot pentru a se lua decizii privind activitățile relevante ale entității în care s-a investit. Atunci când acel procentaj minim de drepturi de vot se poate obține prin mai multe combinații de părți, trebuie să se prevadă care dintre părți (sau care combinație de părți) trebuie să fie unanim de acord cu deciziile privind activitățile relevante ale entității controlate în comun și, ca urmare, exercită controlul comun asupra acesteia.
535.- Cerința cu privire la acordul unanim înseamnă că orice parte care deține controlul în comun asupra entității în care s-a investit poate împiedica oricare dintre celelalte părți sau un grup al părților să ia decizii unilaterale (cu privire la activitățile relevante) fără consimțământul său.