Sari la conținut
denarAnexa, Capitolul 4, Secțiunea 4.7. Contabilitatea angajamentelor și a altor elemente extrabilanțiereReglementările contabile OMFP 1802/2014, forma de la 23.01.2018Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Anexa, Capitolul 4, Secțiunea 4.7. Contabilitatea angajamentelor și a altor elemente extrabilanțiere

Nu e în vigoare Forma de la 23.01.2018 În vigoare până la 05.10.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 06.10.2023

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014 și nr. 66 din 23.01.2018.

Formele textului (5) și ce l-a modificat

354.- (1) Drepturile și obligațiile, precum și unele bunuri care nu pot fi integrate în activele și datoriile entității se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanțului, denumite și conturi de ordine și evidență.

(2)În această categorie se cuprind: angajamente (giruri, garanții, cauțiuni) acordate sau primite în relațiile cu terții; imobilizări corporale luate cu chirie; valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare sau custodie; debitori scoși din activ, urmăriți în continuare; stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință; redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate; efecte scontate neajunse la scadență; bunuri proprietate publică primite în administrare, concesiune sau cu chirie de către regii autonome, societăți/companii naționale, societăți; bunuri din domeniul privat al statului, care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active; dobânzi aferente contractelor de leasing financiar, neajunse la scadență; certificate de emisii de gaze cu efect de seră primite, care nu au stabilită o valoare și, prin urmare, nu pot fi recunoscute în conturi bilanțiere, precum și alte valori.

Modificat la 23.01.2018 de Ordinul nr. 470/2018. Ce s-a schimbat

355.- (1) Bunurile proprietate publică primite în administrare, concesiune sau cu chirie, precum și bunurile din domeniul privat al statului care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active se reflectă în conturi în afara bilanțului (contul 8038 «Bunuri primite în administrare, concesiune, cu chirie și alte bunuri similare»).

Modificat la 23.01.2018 de Ordinul nr. 470/2018. Ce s-a schimbat

(2)La sfârșitul duratei contractului de administrare, concesiune sau închiriere, bunurile se restituie proprietarului. La restituirea acestor bunuri se creditează contul 8038 «Bunuri primite în administrare, concesiune, cu chirie și alte bunuri similare

356.- În notele explicative la situațiile financiare anuale trebuie prezentate informații referitoare la elementele înregistrate în conturi în afara bilanțului.

357.- În cadrul elementelor extrabilanțiere sunt cuprinse și activele contingente (contul 807 "Active contingente"), respectiv datoriile contingente (contul 808 "Datorii contingente").

358.- (1) Un activ contingent este un activ potențial care apare ca urmare a unor evenimente anterioare datei bilanțului și a căror existență va fi confirmată numai prin apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare nesigure, care nu pot fi în totalitate sub controlul entității. Un exemplu în acest sens îl reprezintă un drept de creanță ce poate rezulta dintr-un litigiu în instanță (de exemplu, o despăgubire), în care este implicată entitatea și al cărui rezultat este incert.

(2)Activele contingente sunt generate, de obicei, de evenimente neplanificate sau neașteptate, care pot să genereze intrări de beneficii economice în entitate. Activele contingente nu trebuie recunoscute în conturile bilanțiere. Acestea trebuie prezentate în notele explicative în cazul în care este probabilă apariția unor intrări de beneficii economice. Activele contingente nu sunt recunoscute în situațiile financiare, deoarece ele nu sunt certe, iar recunoașterea lor ar putea determina un venit care să nu se realizeze niciodată.

(3)În cazul în care realizarea unui venit este sigură, activul aferent nu este un activ contingent și trebuie procedat la recunoașterea lui în bilanț.

(4)Activele contingente sunt evaluate continuu pentru a asigura reflectarea corespunzătoare în situațiile financiare a modificărilor survenite. Astfel, dacă intrarea de beneficii economice devine certă, activul și venitul corespunzător vor fi recunoscute în situațiile financiare aferente perioadei în care au survenit modificările. În schimb, dacă este doar probabilă o creștere a beneficiilor economice, entitatea va prezenta în notele explicative activul contingent.

359.- (1) O datorie contingentă este:

a)o obligație potențială, apărută ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilanțului și a cărei existență va fi confirmată numai de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi în totalitate sub controlul entității; sau

b)o obligație curentă apărută ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilanțului, dar care nu este recunoscută deoarece:nu este sigur că vor fi necesare ieșiri de resurse pentru stingerea acestei datorii; sau ... valoarea datoriei nu poate fi evaluată suficient de credibil. ...

(2)O entitate nu va recunoaște în bilanț o datorie contingentă, aceasta fiind prezentată în notele explicative.

(3)În situația în care o entitate are o obligație angajată în comun cu alte părți, partea asumată de celelalte părți este prezentată ca o datorie contingentă.

(4)Datoriile contingente sunt continuu evaluate pentru a determina dacă a devenit probabilă o ieșire de resurse care încorporează beneficiile economice. Dacă se consideră că este necesară ieșirea de resurse, generată de un element considerat anterior datorie contingentă, se va recunoaște, după caz, o datorie sau un provizion în situațiile financiare aferente perioadei în care a intervenit modificarea încadrării evenimentului, cu excepția cazurilor în care nu poate fi efectuată nicio estimare credibilă.

(5)Datoriile contingente se disting de provizioane prin faptul că:

a)provizioanele sunt recunoscute ca datorii (presupunând că pot fi realizate estimări corecte), deoarece constituie obligații curente la data bilanțului și este probabil că vor fi necesare ieșiri de resurse pentru stingerea obligațiilor; și

b)datoriile contingente nu sunt recunoscute ca datorii, deoarece sunt:obligații posibile, dar pentru care trebuie să se confirme dacă entitatea are o obligație curentă care poate genera o ieșire de resurse; sau ... obligații curente care nu îndeplinesc criteriile de recunoaștere în bilanț (deoarece fie nu este probabil să fie necesară o reducere a resurselor entității pentru stingerea obligației, fie nu poate fi realizată o estimare suficient de credibilă a valorii obligației). ...

Ce s-a schimbat la 23.01.2018

Față de forma de la 07.11.2017: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

pct. 354 alin. (2)În această categorie se cuprind: angajamente (giruri, garanții, cauțiuni) acordate sau primite în relațiile cu terții; imobilizări corporale luate cu chirie; valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare sau custodie; debitori scoși din activ, urmăriți în continuare; stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință; redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate; efecte scontate neajunse la scadență; bunuri publice proprietate publică primite în administrare, concesiune și sau cu chirie de către regii autonome, societăți/companii naționale, societăți; bunuri din domeniul privat al statului, care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active; dobânzi aferente contractelor de leasing financiar, neajunse la scadență; certificate de emisii de gaze cu efect de seră primite, care nu au stabilită o valoare și, prin urmare, nu pot fi recunoscute în conturi bilanțiere, precum și alte valori.

pct. 355- (1) Bunurile luate proprietate publică primite în administrare, concesiune sau cu chirie chirie, precum și bunurile din domeniul privat al statului care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca active se reflectă în conturi în afara bilanțului (contul 8038 "Bunuri «Bunuri primite în administrare, concesiune și concesiune, cu chirie").chirie și alte bunuri similare»).

pct. 355 alin. (2)La sfârșitul duratei contractului de administrare, concesiune sau închiriere, bunurile se restituie proprietarului. La restituirea acestor bunuri se creditează contul 8038 "Bunuri «Bunuri primite în administrare, concesiune și concesiune, cu chirie".chirie și alte bunuri similare

Forma anterioară, de la 07.11.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.