Sari la conținut
denarAnexa, Capitolul 16, Contul 438. Alte datorii și creanțe socialeReglementările contabile OMFP 1802/2014, forma la 13.10.2026În vigoareIntră

Anexa, Capitolul 16, Contul 438. Alte datorii și creanțe sociale

În vigoare Text neschimbat din forma inițială Forma la 13.10.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014.

Formele textului (1)

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența contribuției unității la fondurile de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate și asigurările de viață, a datoriilor de achitat sau a creanțelor de încasat în contul asigurărilor sociale, precum și a plății acestora. Contul 438 "Alte datorii și creanțe sociale" este un cont bifuncțional. În creditul contului 438 "Alte datorii și creanțe sociale" se înregistrează:contribuția unității la asigurările de viață (645); ... contribuția unității la fondurile de pensii facultative (645); ... contribuția unității la primele de asigurare voluntară de sănătate (645); ... sumele reprezentând ajutoare achitate în plus personalului (428); ... sume restituite de la buget reprezentând vărsăminte efectuate în plus în relația cu bugetul asigurărilor sociale (512). ... În debitul contului 438 "Alte datorii și creanțe sociale" se înregistrează:sumele datorate personalului sub formă de ajutoare (428); ... sumele virate reprezentând contribuția unității la fondurile de pensii facultative (512); ... sumele virate reprezentând contribuția unității la primele de asigurare voluntară de sănătate (512); ... sumele virate reprezentând contribuția unității la asigurările de viață (512); ... sumele virate asigurărilor sociale reflectate ca alte datorii (512); ... sume reprezentând alte datorii privind asigurările sociale, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758). ... Soldul creditor al contului reprezintă sumele ce urmează a fi plătite pentru contribuția unității la fondurile de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate și asigurările de viață, precum și sumele datorate bugetului asigurărilor sociale, iar soldul debitor, sumele ce urmează a se încasa de la bugetul asigurărilor sociale.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.