Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale şi a investiţiilor imobiliare în curs de execuţie. Contul 293 "Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie" este un cont de pasiv. În creditul contului 293 "Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie" se înregistrează: - sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie (681). În debitul contului 293 "Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie" se înregistrează: - sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie (781). Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor în curs de execuţie.
Anexa, Capitolul 16, Contul 293. Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuţie
Pentru un alineat sau o literă, apasă pe numărul lui.
Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014.
Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.