Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezultatului sau părții din rezultatul exercițiului precedent nerepartizat de către adunarea generală a acționarilor/asociaților, respectiv a pierderii neacoperite și a rezultatului provenit din corectarea erorilor contabile, din modificările politicilor contabile, a rezultatului reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare, a rezultatului contabil înregistrat de către societatea care își încetează existența ca urmare a fuziunii, respectiv de către societatea care se divizează, în intervalul dintre data la care au fost întocmite situațiile financiare de fuziune, respectiv divizare, și data întocmirii protocolului de predare-primire și care este preluat de către societatea beneficiară, precum și a eventualelor diferențe rezultate din dispozițiile tranzitorii cuprinse în prezentele reglementări. Contul 117 "Rezultatul reportat" este un cont bifuncțional. În creditul acestui cont se înregistrează:profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, evidențiat la începutul exercițiului financiar următor în rezultatul reportat (121); ... pierderile contabile ale exercițiilor financiare precedente, acoperite din prime de capital, potrivit legii (104); ... pierderile contabile ale exercițiilor financiare precedente, acoperite din rezerve, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (106); ... pierderile contabile realizate în exercițiile financiare precedente, acoperite prin reducerea capitalului social, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (101); ... pierderile contabile înregistrate în exercițiile financiare precedente, acoperite din rezultatul reportat reprezentând profit, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (117); ... rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor financiare precedente (411, 461 și alte conturi în care urmează să se evidențieze corectarea erorilor); ... capitalizarea surplusului din reevaluare transferat direct în capitalul propriu, atunci când acest surplus reprezintă câștig realizat, respectiv la scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către entitate (105). ... În debitul acestui cont se înregistrează:pierderile contabile realizate în exercițiul financiar încheiat, transferate la începutul exercițiului financiar următor asupra rezultatului reportat (121); ... profitul contabil realizat în exercițiile financiare precedente, utilizat ca sursă de majorare a capitalului social, potrivit legii (101); ... profitul net realizat în exercițiile financiare precedente și care se repartizează în exercițiile financiare următoare pe destinațiile aprobate de adunarea generală a acționarilor/asociaților, potrivit legii (106, 117, 446, 457); ... rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor financiare precedente (401, 404, 431, 437, 438, 441, 4423, 446, 447, 448, 462 și alte conturi în care urmează să se evidențieze corectarea erorilor); ... pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii, acoperite din rezultatul reportat (149). ... Soldul debitor al contului reprezintă pierderea neacoperită, iar soldul creditor, profitul nerepartizat.
Anexa, Capitolul 16, Contul 117. Rezultatul reportat
Pentru un alineat sau o literă, apasă pe numărul lui.
Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014.
Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.