Sari la conținut
denarAnexa, Capitolul 10. AuditulReglementările contabile OMFP 1802/2014, forma de la 07.11.2017Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Anexa, Capitolul 10. Auditul

Nu e în vigoare Forma de la 07.11.2017 În vigoare până la 25.01.2024 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 13.10.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30.12.2014

și încă 4 numere.

: nr. 21 din 12.01.2016, nr. 680 din 02.09.2016, nr. 86 din 31.01.2017 și nr. 75 din 26.01.2024.

Formele textului (8) și ce l-a modificat

Secțiunea 10.1. Cerințe generale privind auditul

563.- (1) Situațiile financiare anuale ale entităților mijlocii și mari, precum și ale societăților/companiilor naționale, societăților cu capital integral sau majoritar de stat și regiilor autonome sunt auditate de unul sau mai mulți auditori statutari sau firme de audit.

(2)Sunt supuse, de asemenea, auditului entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele 3 criterii: Obligația de auditare pentru entitățile prevăzute la prezentul alineat se aplică atunci când acestea depășesc limitele respective în două exerciții financiare consecutive. De asemenea, entitățile respective sunt scutite de la obligația de auditare a situațiilor financiare anuale dacă limitele a două dintre cele trei criterii menționate nu sunt depășite în două exerciții financiare consecutive.

a)totalul activelor: 16.000.000 lei;

b)cifra de afaceri netă: 32.000.000 lei;

c)numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.

(3)Situațiile financiare anuale ale entităților mici și microentităților se verifică, după caz, de cenzori, potrivit legii.

(4)Totodată, auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit:

a)exprimă o opinie privind:

i.consecvența raportului administratorilor cu situațiile financiare pentru același exercițiu financiar; și

ii.întocmirea raportului administratorilor în conformitate cu cerințele legale aplicabile;

b)declară dacă, pe baza cunoașterii și a înțelegerii dobândite în cursul auditului cu privire la entitate și la mediul acesteia, a(au) identificat informații eronate semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informații eronate.

564.- (1) Prevederile pct. 563 alin. (1) referitoare la obligația auditării se aplică și situațiilor financiare anuale consolidate.

(11)Auditarea situațiilor financiare anuale individuale ale entităților cuprinse în consolidare se efectuează potrivit prevederilor pct. 563.

(2)Prevederile pct. 563 alin. (4) se aplică și situațiilor financiare anuale consolidate și rapoartelor consolidate ale administratorilor.

5641.- Prezenta secțiune nu se aplică în cazul declarației nefinanciare menționate la pct. 4921 și al declarației nefinanciare consolidate menționate la pct. 5561 sau al rapoartelor separate menționate la pct. 4924 și la pct. 5564.

Secțiunea 10.2. Raportul de audit

565.- (1) Raportul de audit conține:

a)o introducere care identifică cel puțin situațiile financiare care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;

b)o descriere a domeniului de aplicare al auditului statutar, care identifică cel puțin standardele de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar;

c)o opinie de audit care este fără rezerve, cu rezerve sau contrară și care prezintă clar punctul de vedere al auditorului statutar cu privire la următoarele:

i.dacă situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul relevant de raportare financiară; și

ii.după caz, dacă situațiile financiare anuale sunt conforme cerințelor legale aplicabile.

Dacă auditorul statutar nu este în măsură să emită o opinie de audit, raportul menționează imposibilitatea emiterii unei astfel de opinii;

d)o mențiune privind aspectele asupra cărora auditorul statutar atrage atenția prin evidențiere, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;

e)opinia și declarația menționate la pct. 563 alin. (4).

(2)Raportul de audit se semnează și se datează de către auditorul statutar. În cazul în care auditul statutar este efectuat de o firmă de audit, raportul de audit poartă semnătura cel puțin a auditorului/auditorilor statutar(i) care a(u) efectuat auditul în numele firmei de audit.

(3)Raportul de audit privind situațiile financiare anuale consolidate trebuie să respecte cerințele prevăzute la alin. (1) și (2). În cazul situațiilor financiare anuale consolidate, atunci când raportează asupra consecvenței raportului administratorilor cu situațiile financiare, așa cum se prevede la alin. (1) lit. e), auditorul statutar sau firma de audit are în vedere situațiile financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor. Dacă situațiile financiare anuale ale societății-mamă sunt prezentate în vederea aprobării odată cu situațiile financiare anuale consolidate, iar societatea-mamă are obligația de auditare, cele două rapoarte de audit pot fi prezentate sub forma unui singur raport.

Ce s-a schimbat la 07.11.2017

Față de forma de la 21.06.2017: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

Secțiunea 10.1 pct. 563- (1) Situațiile financiare anuale ale entităților mijlocii și mari, precum și ale societăților/companiilor naționale, societăților cu capital integral sau majoritar de stat și regiilor autonome sunt auditate de unul sau mai mulți auditori statutari sau firme de audit.

Secțiunea 10.1 alin. (2)Prevederile pct. 563 alin. (4) Sunt supuse, de asemenea, auditului entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele 3 criterii: Obligația de auditare pentru entitățile prevăzute la prezentul alineat se aplică și atunci când acestea depășesc limitele respective în două exerciții financiare consecutive. De asemenea, entitățile respective sunt scutite de la obligația de auditare a situațiilor financiare anuale consolidate și rapoartelor consolidate ale administratorilor.dacă limitele a două dintre cele trei criterii menționate nu sunt depășite în două exerciții financiare consecutive.

Secțiunea 10.1 alin. (4)Totodată, auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit: (i) consecvența raportului administratorilor cu situațiile financiare pentru același exercițiu financiar; și (ii) întocmirea raportului administratorilor în conformitate cu cerințele legale aplicabile;audit:

Secțiunea 10.1 alin. (4) pct. iconsecvența raportului administratorilor cu situațiile financiare pentru același exercițiu financiar; și

Secțiunea 10.1 alin. (4) pct. iiîntocmirea raportului administratorilor în conformitate cu cerințele legale aplicabile;

alin. (4) pct. ii lit. b)declară dacă, pe baza cunoașterii și a înțelegerii dobândite în cursul auditului cu privire la entitate și la mediul acesteia, a(au) identificat informații eronate semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informații eronate.

Secțiunea 10.1 pct. 564- (1) Prevederile pct. 563 alin. (1) referitoare la obligația auditării se aplică și situațiilor financiare anuale consolidate.

Secțiunea 10.1 pct. 564 alin. (11)Auditarea situațiilor financiare anuale individuale ale entităților cuprinse în consolidare se efectuează potrivit prevederilor pct. 563.

pct. 564 alin. (11) alin. (2)Prevederile pct. 563 alin. (4) se aplică și situațiilor financiare anuale consolidate și rapoartelor consolidate ale administratorilor.

Secțiunea 10.1 pct. 5641- Prezenta secțiune nu se aplică în cazul declarației nefinanciare menționate la pct. 4921 și al declarației nefinanciare consolidate menționate la pct. 5561 sau al rapoartelor separate menționate la pct. 4924 și la pct. 5564.

Secțiunea 10.2 pct. 565- (1) Raportul de audit conține:

Secțiunea 10.2 pct. 565 lit. a)o introducere care identifică cel puțin situațiile financiare care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;

Secțiunea 10.2 pct. 565 lit. b)o descriere a domeniului de aplicare al auditului statutar, care identifică cel puțin standardele de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar;

Secțiunea 10.2 pct. 565 lit. c)o opinie de audit care este fără rezerve, cu rezerve sau contrară și care prezintă clar punctul de vedere al auditorului statutar cu privire la următoarele:

Secțiunea 10.2 pct. idacă situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul relevant de raportare financiară; și

Secțiunea 10.2 pct. iidupă caz, dacă situațiile financiare anuale sunt conforme cerințelor legale aplicabile.

Secțiunea 10.2 *565. - (1) Raportul Dacă auditorul statutar nu este în măsură să emită o opinie de audit conține:audit, raportul menționează imposibilitatea emiterii unei astfel de opinii;

Secțiunea 10.1 *563. - (1) Situațiile financiare anuale ale entităților mijlocii și mari, precum și ale societăților/companiilor naționale, societăților cu capital integral sau majoritar de stat și regiilor autonome sunt auditate de unul sau mai mulți auditori statutari sau firme de audit. (scos din text)

Secțiunea 10.1 alin. (4) lit. b)declară dacă, pe baza cunoașterii și a înțelegerii dobândite în cursul auditului cu privire la entitate și la mediul acesteia, a(au) identificat informații eronate semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informații eronate. (scos din text)

Secțiunea 10.1 564. - (1) Prevederile pct. 563 alin. (1) referitoare la obligația auditării se aplică și situațiilor financiare anuale consolidate. (11) Auditarea situațiilor financiare anuale individuale ale entităților cuprinse în consolidare se efectuează potrivit prevederilor pct. 563. (scos din text)

Secțiunea 10.1 5641. - Prezenta secțiune nu se aplică în cazul declarației nefinanciare menționate la pct. 4921 și al declarației nefinanciare consolidate menționate la pct. 5561 sau al rapoartelor separate menționate la pct. 4924 și la pct. 5564. (scos din text)

Secțiunea 10.2 lit. a)o introducere care identifică cel puțin situațiile financiare care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora; (scos din text)

Secțiunea 10.2 lit. b)o descriere a domeniului de aplicare al auditului statutar, care identifică cel puțin standardele de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar; (scos din text)

Secțiunea 10.2 lit. c)o opinie de audit care este fără rezerve, cu rezerve sau contrară și care prezintă clar punctul de vedere al auditorului statutar cu privire la următoarele: (scos din text)

Secțiunea 10.2 (i) dacă situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul relevant de raportare financiară; și (ii) după caz, dacă situațiile financiare anuale sunt conforme cerințelor legale aplicabile. Dacă auditorul statutar nu este în măsură să emită o opinie de audit, raportul menționează imposibilitatea emiterii unei astfel de opinii; (scos din text)

Forma anterioară, de la 21.06.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.