Sari la conținut
denarArt. 22Regimul contravențiilor, forma de la 28.07.2001Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 22

Nu e în vigoare Forma de la 28.07.2001 În vigoare până la 28.10.2003 Forma în vigoare, de la 29.10.2003

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 410 din 25.07.2001.

Formele textului (2)

(1)În cazul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea închisorii contravenționale alternativ cu amendă, dacă agentul constatator apreciază ca sancțiunea amenzii nu este îndestulătoare, încheie procesul-verbal de constatare și îl înaintează în cel mult 48 de ore judecătoriei în a carei raza teritorială a fost săvârșită contravenția, pentru aplicarea sancțiunii corespunzătoare.

(2)În cazul în care se apreciază ca se impune aplicarea închisorii contravenționale, instanța va dispune înlocuirea închisorii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, dacă persoana care a săvârșit contravenția este de acord.

(3)Aplicarea sancțiunii închisorii contravenționale sau, după caz, obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, exercitarea căilor de atac, precum și locul și modalitatea de executare a sancțiunilor se fac potrivit dispozițiilor cuprinse în legile speciale.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.