Sari la conținut
denarArt. 3Codul insolvenței, forma de la 28.06.2014Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 3

Nu e în vigoare Forma de la 28.06.2014 În vigoare până la 16.07.2022 Forma în vigoare, de la 17.07.2022

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25.06.2014.

Formele textului (2)

(1)Procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu excepția celor care exercită profesii liberale, precum și a celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor.

(2)Procedura prevăzută de prezenta lege se aplică și regiilor autonome.

(3)Procedura prevăzută de prezenta lege nu este aplicabilă unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar, universitar și entităților prevăzute la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.