Sari la conținut
denarArt. 25Codul insolvenței, forma la 18.12.2025În vigoareIntră

Art. 25

În vigoare Text în vigoare de la 17.07.2022: articolul modificat de Legea nr. 216/2022 Ce s-a schimbat Forma la 18.12.2025

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 709 din 14.07.2022.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)De la data deschiderii procedurii de concordat se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitorului sau acestea nu încep, indiferent de natura creanței, pe o perioadă de 4 luni. Pe parcursul duratei suspendării se va suspenda și cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită.

(2)Pe parcursul perioadei prevăzute la alin. (1) nu se va putea dispune ridicarea măsurii suspendării.

(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1), executarea silită a creanțelor salariale nu este suspendată de drept. Aceasta poate fi suspendată de judecătorul-sindic la cererea debitorului, dacă debitorul face dovada capacității plății sumelor pentru care se dispune suspendarea chiar și în mod eșalonat, cel puțin în cuantumul în care ar fi acoperite în procedura de executare silită.

(4)Suspendarea de drept a executărilor silite se menține pe o perioadă de maximum 4 luni, dar nu mai târziu de data pronunțării unei hotărâri de omologare a planului de restructurare sau de închidere a procedurii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de confirmare a acestuia.

(5)Pentru motive temeinice, la cererea debitorului, a unui creditor sau a administratorului concordatar, judecătorul-sindic poate dispune prelungirea măsurii suspendărilor executărilor silite sau poate acorda o nouă suspendare pentru una sau mai multe perioade determinate. Durata totală a suspendării, cu prelungiri și reînnoiri, nu poate depăși 12 luni de la data deschiderii procedurii de concordat preventiv. Pot constitui motive temeinice, dar nu se limitează la:

a)s-au înregistrat progrese relevante în negocierile asupra planului de restructurare sau au fost finalizate negocierile și nu a fost confirmat încă planul de restructurare;

b)nu este adusă o atingere neechitabilă drepturilor creditorilor.

(6)Cererea de prelungire a măsurii suspendării, de acordare a unei noi suspendări, precum și cererea de suspendare prevăzută la alin. (3) teza a doua se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, fără citarea părților, în termen de 48 de ore de la data introducerii cererii.

(7)În cazul în care pronunțarea unei hotărâri de omologare a planului de restructurare de judecătorul-sindic nu intervine în termenul prevăzut la alin. (1), creditorii ale căror executări silite au fost suspendate pot trece la executarea silită a debitorului, dacă judecătorul-sindic nu a dispus, la cererea debitorului sau a administratorului concordatar, prelungirea suspendării sau o nouă suspendare, pentru motive temeinice.

(8)Prin excepție de la prevederile alin. (5), executările silite care nu sunt de natură să pună în pericol restructurarea și pentru care debitorul și-a exprimat acordul vor putea continua, la cererea creditorului adresată judecătorului-sindic în termen de maximum 5 zile de la data încetării suspendării de drept.

(9)Judecătorul-sindic poate ridica suspendarea executărilor silite dispusă potrivit alin. (5), în următoarele cazuri:

a)la cererea creditorilor, când sunt indicii temeinice că planul de restructurare nu este susținut de majoritatea cerută de lege sau când unul sau mai mulți creditori sunt ori ar fi prejudiciați în mod neechitabil de suspendarea executărilor silite;

b)la cererea administratorului concordatar sau a debitorului.

(10)Pe durata suspendării executării silite nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.

(11)Pe perioada suspendării executărilor silite se suspendă de drept curgerea dobânzilor, penalităților de întârziere și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor afectate, până la data omologării planului. Ulterior omologării planului de restructurare, regimul acestora va fi cel prevăzut de plan.

Ce s-a schimbat la 17.07.2022

Față de forma de la 28.06.2014: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)În baza ofertei De la data deschiderii procedurii de concordat preventiv, debitorul poate cere judecătorului-sindic suspendarea provizorie a urmăririlor silite, potrivit prevederilor art. 996 se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitorului sau acestea nu încep, indiferent de natura creanței, pe o perioadă de 4 luni. Pe parcursul duratei suspendării se va suspenda și 999 din Codul cursul prescripției dreptului de procedură civilă.a cere executarea silită.

alin. (2)Cererea Pe parcursul perioadei prevăzute la alin. (1) nu se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, fără citarea părților.va putea dispune ridicarea măsurii suspendării.

alin. (3)Suspendarea provizorie a urmăririlor silite individuale se menține până la pronunțarea unei hotărâri executorii Prin excepție de omologare a concordatului sau până la respingerea ofertei prevederile alin. (1), executarea silită a creanțelor salariale nu este suspendată de concordat prin vot drept. Aceasta poate fi suspendată de către creditorii ale căror creanțe necontestate compun masa credală, conform legii.judecătorul-sindic la cererea debitorului, dacă debitorul face dovada capacității plății sumelor pentru care se dispune suspendarea chiar și în mod eșalonat, cel puțin în cuantumul în care ar fi acoperite în procedura de executare silită.

alin. (4)Suspendarea de drept a executărilor silite se menține pe o perioadă de maximum 4 luni, dar nu mai târziu de data pronunțării unei hotărâri de omologare a planului de restructurare sau de închidere a procedurii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de confirmare a acestuia.

alin. (5)Pentru motive temeinice, la cererea debitorului, a unui creditor sau a administratorului concordatar, judecătorul-sindic poate dispune prelungirea măsurii suspendărilor executărilor silite sau poate acorda o nouă suspendare pentru una sau mai multe perioade determinate. Durata totală a suspendării, cu prelungiri și reînnoiri, nu poate depăși 12 luni de la data deschiderii procedurii de concordat preventiv. Pot constitui motive temeinice, dar nu se limitează la:

alin. (5) lit. a)s-au înregistrat progrese relevante în negocierile asupra planului de restructurare sau au fost finalizate negocierile și nu a fost confirmat încă planul de restructurare;

alin. (5) lit. b)nu este adusă o atingere neechitabilă drepturilor creditorilor.

alin. (6)Cererea de prelungire a măsurii suspendării, de acordare a unei noi suspendări, precum și cererea de suspendare prevăzută la alin. (3) teza a doua se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, fără citarea părților, în termen de 48 de ore de la data introducerii cererii.

alin. (7)În cazul în care pronunțarea unei hotărâri de omologare a planului de restructurare de judecătorul-sindic nu intervine în termenul prevăzut la alin. (1), creditorii ale căror executări silite au fost suspendate pot trece la executarea silită a debitorului, dacă judecătorul-sindic nu a dispus, la cererea debitorului sau a administratorului concordatar, prelungirea suspendării sau o nouă suspendare, pentru motive temeinice.

alin. (8)Prin excepție de la prevederile alin. (5), executările silite care nu sunt de natură să pună în pericol restructurarea și pentru care debitorul și-a exprimat acordul vor putea continua, la cererea creditorului adresată judecătorului-sindic în termen de maximum 5 zile de la data încetării suspendării de drept.

alin. (9)Judecătorul-sindic poate ridica suspendarea executărilor silite dispusă potrivit alin. (5), în următoarele cazuri:

alin. (9) lit. a)la cererea creditorilor, când sunt indicii temeinice că planul de restructurare nu este susținut de majoritatea cerută de lege sau când unul sau mai mulți creditori sunt ori ar fi prejudiciați în mod neechitabil de suspendarea executărilor silite;

alin. (9) lit. b)la cererea administratorului concordatar sau a debitorului.

alin. (10)Pe durata suspendării executării silite nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.

alin. (11)Pe perioada suspendării executărilor silite se suspendă de drept curgerea dobânzilor, penalităților de întârziere și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor afectate, până la data omologării planului. Ulterior omologării planului de restructurare, regimul acestora va fi cel prevăzut de plan.

Forma anterioară, de la 28.06.2014

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.