(1)Prevederile art. 1961 şi 1962 se aplică în mod corespunzător pentru situaţia în care entitatea faţă de care a fost deschisă procedura de insolvenţă este o persoană juridică din categoria celor care pot fi supuse rezoluţiei în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, membră a unui grup care cuprinde cel puţin o firmă de investiţii.
(2)În sensul prevederilor alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate de rezoluţie pentru firmele de investiţii, în conformitate cu legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.