Sari la conținut
denarArt. 13Codul insolvenței, forma de la 28.06.2014Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 13

Nu e în vigoare Forma de la 28.06.2014 În vigoare până la 16.07.2022 Forma în vigoare, de la 17.07.2022

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25.06.2014.

Formele textului (2)

(1)După ascultarea debitorului, dacă se constată că dificultățile financiare ale acestuia sunt reale, iar persoana propusă ca mandatar ad-hoc întrunește condițiile legii pentru exercitarea acestei calități, președintele tribunalului desemnează, prin încheiere executorie, mandatarul ad-hoc propus.

(2)Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza, în termen de 90 de zile de la desemnare, o înțelegere între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea depășirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul, a salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor asupra debitorului.

(3)În scopul realizării obiectivului mandatului, mandatarul ad-hoc va putea propune remiteri, reeșalonări sau reduceri parțiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum și orice alte măsuri considerate a fi necesare.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.