(1)Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
(2)O societate-mamă trebuie să întocmească atât situaţii financiare anuale pentru propria activitate, cât şi situaţii financiare anuale consolidate, în condiţiile prevăzute de reglementările contabile aplicabile.
(3)Dacă situaţiile financiare anuale ale societăţii-mamă sunt prezentate în vederea aprobării odată cu situaţiile financiare anuale consolidate, societatea-mamă poate prezenta un singur raport de audit asupra situaţiilor financiare anuale depuse, în cazul în care societatea-mamă are obligaţia de auditare.
Modificat la 05.06.2015 de Legea nr. 121/2015. Ce s-a schimbat