Sari la conținut
denarArt. 27Legea contabilității, forma de la 27.08.2002Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 27

Nu e în vigoare Forma de la 27.08.2002 În vigoare până la 13.01.2005 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 05.12.2024

Forma republicată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 629 din 27.08.2002.

Formele textului (8)

(1)Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice prevăzute la art. 26 alin. (3) sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.

(2)Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situaţiile financiare întocmite cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii persoanelor prevăzute la art. 26 alin. (3).

(3)Persoanele juridice prevăzute la art. 26 alin. (3) au obligaţia auditarii situaţiilor financiare anuale pe perioada premergătoare aplicării reglementărilor armonizate, în condiţiile stabilite de Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile prevăzute la art. 4 alin. (2), după caz.

(4)Persoanele juridice prevăzute la art. 26 alin. (4), (5) şi (6) nu au obligaţii legale privind auditarea situaţiilor financiare anuale.

Ce s-a schimbat la 27.08.2002

Față de forma de la 20.01.2000: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Bilanţul contabil se întocmeşte obligatoriu anual, precum şi în situaţia fuziunii sau încetării, potrivit legii, a activităţii Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice prevăzute la art. 1, după caz.26 alin. (3) sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.

alin. (2)Pentru regiile autonome şi societăţile comerciale în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, precum şi pentru alte persoane juridice Ministerul Finanţelor poate stabili întocmirea şi depunerea bilanţurilor contabile şi Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situaţiile financiare întocmite cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii persoanelor prevăzute la alte perioade decât anual.art. 26 alin. (3).

alin. (3)Bilanţul contabil se compune din: bilanţ, contul de profit şi pierderi, respectiv contul de execuţie Persoanele juridice prevăzute la art. 26 alin. (3) au obligaţia auditarii situaţiilor financiare anuale pe perioada premergătoare aplicării reglementărilor armonizate, în cazul instituţiilor publice, anexe şi raportul condiţiile stabilite de gestiune.Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile prevăzute la art. 4 alin. (2), după caz.

alin. (4)Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate când acesta începe la data înfiinţării, respectiv a înmatriculării, potrivit legii, a persoanelor Persoanele juridice prevăzute la art. 1.26 alin. (4), (5) şi (6) nu au obligaţii legale privind auditarea situaţiilor financiare anuale.

alin. (5)Eventualele erori constatate în contabilitate după aprobarea şi depunerea bilanţului contabil vor fi corectate în anul în care acestea se constată, bilanţurile contabile ale exerciţiilor anterioare nemaiputând fi modificate. (scos din text)

Forma anterioară, de la 20.01.2000

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.