Sari la conținut
denarArt. 76Legea nr. 51/1995, forma de la 29.08.2014Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 76

Nu e în vigoare Forma de la 29.08.2014 În vigoare până la 13.03.2019 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 14.03.2019

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98 din 07.02.2011.

Formele textului (3)

(1)În cadrul U.N.B.R. se organizează Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare, organ cu activitate permanentă, coordonat de un vicepreşedinte al U.N.B.R. Structura organizatorică a acestui departament se stabileşte prin decizie a Comisiei permanente a U.N.B.R.

(2)Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare emite decizii şi norme metodologice în limitele atribuţiilor conferite prin prezenta lege, în condiţiile şi cu procedura prevăzute de Statutul profesiei de avocat.

Ce s-a schimbat la 29.08.2014

Față de forma de la 12.06.1995: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

ArticolulPrezenta lege va fi pusă în aplicare astfel: De la data adoptării statutului, avocaţii vor exercita profesia în una dintre formele pentru care au optat, potrivit prezentei legi. Actualele birouri de avocaţi, prevăzute de Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România, îşi pot continua activitatea, în aceleaşi condiţii, pe o perioadă de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

alin. (1)În cadrul U.N.B.R. se organizează Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare, organ cu activitate permanentă, coordonat de un vicepreşedinte al U.N.B.R. Structura organizatorică a acestui departament se stabileşte prin decizie a Comisiei permanente a U.N.B.R.

alin. (2)Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare emite decizii şi norme metodologice în limitele atribuţiilor conferite prin prezenta lege, în condiţiile şi cu procedura prevăzute de Statutul profesiei de avocat.

lit. a)până la alegerea noilor organe, conducerea şi celelalte activităţi privind exercitarea profesiei de avocat vor fi îndeplinite de organele existente; (scos din text)

lit. b)în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, membrii barourilor vor prezenta decanatelor datele şi documentele necesare înscrierii în baroul avocaţilor şi opţiunea pentru forma de exercitare a profesiei; (scos din text)

lit. c)în acelaşi termen barourile vor organiza adunări generale pentru alegerea organelor de conducere, a comisiilor de cenzori, a comisiilor de disciplina şi a delegaţilor la Congresul avocaţilor; (scos din text)

lit. d)consiliul uniunii va convoca Congresul avocaţilor în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi; (scos din text)

lit. e)consiliul uniunii nou-ales va adopta statutul profesiei în cel mult 90 de zile de la alegerea sa. (scos din text)

Forma anterioară, de la 12.06.1995

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.