Sari la conținut
denarArt. 71Legea nr. 51/1995, forma de la 14.03.2019În vigoareIntră

Art. 71

În vigoare Forma de la 14.03.2019 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24.05.2018.

Formele textului (3)

(1)În cazul în care, potrivit art. 11-19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe.

(2)Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea prevăzută la alin. (1). Decanul baroului are obligația de a comunica și beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în condițiile legii.

Ce s-a schimbat la 14.03.2019

Față de forma de la 29.08.2014: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)În cazurile prevăzute cazul în care, potrivit art. 11-19 din Ordonanța de lege, barourile asigură asistenţa judiciară urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în următoarele forme:materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe.

alin. (2)În cazuri Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție va desemna, în termen de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite 3 zile, un avocat înscris în Registrul de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul asistență judiciară, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea prevăzută la alin. (1). Decanul baroului are obligația de a comunica și beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate aproba acordarea solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu titlu gratuit a asistenţei de specialitate juridică.consimțământul acestuia, în condițiile legii.

alin. (1) lit. a)în cauzele penale, în care apărarea este obligatorie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală; (scos din text)

alin. (1) lit. b)în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condiţiile legii; (scos din text)

alin. (1) lit. c)asistenţa judiciară prin avocat, acordată la solicitarea organelor administraţiei publice locale. (scos din text)

Forma anterioară, de la 29.08.2014

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.