În cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplina care judeca, în prima instanţa şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou.
În cadrul Uniunii Avocaţilor din România funcţionează Comisia Superioară de Disciplina, independenta de conducerea uniunii, care judeca: Recursul declarat împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplina, ca instanţa de fond, este judecat de consiliul uniunii, constituit ca instanţa disciplinară în plenul sau, mai puţin cel în cauza. Procedura judecării abaterilor este prevăzută în statut şi se completează cu prevederile Codului de procedura civilă.
a)ca instanţa de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor organelor de conducere ale uniunii şi ale decanilor barourilor;
b)ca instanţa de recurs, în complet de 5 membri.