Consiliul uniunii se întruneşte trimestrial şi ori de cîte ori este nevoie. El are următoarele atribuţii:
a)aduce la îndeplinire hotărâre Congresului avocaţilor;
b)dezbate, adopta şi modifica statutul profesiei;
c)adopta regulamentele privind organizarea examenelor de admitere în profesie şi definitivare;
d)alege şi revoca pe preşedintele uniunii, vicepreşedinţii şi membrii comisiei permanente. Preşedintele şi vicepreşedinţii sunt aleşi pentru un mandat de 4 ani dintre avocaţii cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie.
e)stabileşte tarifele minime de onorarii unice pe ţara;
f)întocmeşte proiectul de buget al uniunii şi al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi le supune spre aprobare congresului;
g)aproba primirea în profesia de avocat în toate cazurile prevăzute de lege;
h)soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor comisiei permanente privind scutirea de examen;
i)soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor consiliilor barourilor prin care s-au respins cererile de transfer şi de detaşare.