(1)Consiliul baroului este format din 5 până la 15 membri, aleși pe o perioadă de 4 ani și care au o vechime continuă în profesie de minimum 8 ani. Decanul și prodecanul se includ în acest număr.
(2)Consiliul baroului are următoarele atribuții:
a)adoptă hotărâri pentru aplicarea și respectarea prevederilor prezentei legi și ale statutului profesiei;
b)duce la îndeplinire hotărârile și deciziile Congresului avocaților, Consiliului U.N.B.R., Comisiei permanente a U.N.B.R. și ale adunării generale a baroului;
c)întocmește, modifică și dă publicității tabloul anual al avocaților, membri ai baroului, și îl comunică celor în drept;
d)adoptă măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar și deontologic, pentru soluționarea sesizărilor și reclamațiilor, în condițiile prevăzute de lege și de statutul profesiei;
e)verifică și constată îndeplinirea condițiilor legale ale cererilor de primire în profesie și aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen;
f)hotărăște asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia;
g)soluționează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii și ale statutului profesiei;
h)verifică și constată dacă actele privind constituirea, modificarea și schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum și convențiile de grupare sau de conlucrare profesională îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și de statutul profesiei de avocat; autorizează funcționarea acestor forme; organizează și ține evidența lor;
i)identifică și sesizează organelor judiciare competente cazurile de exercitare sub orice formă a activității specifice de avocat de către persoane care nu au calitatea de avocat înscris într-un barou și pe tabloul avocaților acelui barou sau, înscrise fiind, nu au dreptul de exercitare a profesiei;
j)coordonează activitatea filialei sau sucursalei Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.) din raza de competență și exercită controlul activității acesteia la sesizarea Consiliului de administrație al C.A.A. sau a Consiliului U.N.B.R., independent de dreptul propriu de control al Consiliului de administrație al C.A.A. sau al Consiliului U.N.B.R.;
k)organizează conferințele de stagiu, cercurile de studii și editează publicațiile baroului;
l)organizează și îndrumă activitatea serviciilor de asistență juridică din județ, potrivit legii și statutului profesiei;
m)sesizează comisia de disciplină cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaților;
n)suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplății taxelor, avocatul care nu achită taxele și contribuțiile prevăzute de lege și de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadența acestora, dacă a fost avertizat despre neplată și nu s-a conformat obligației;
o)soluționează contestațiile împotriva deciziei decanului privind onorariile;
p)stabilește cota de contribuție a avocaților la bugetul baroului;
q)acceptă donațiile și legatele făcute baroului;
r)aprobă organigrama, statul de funcții și angajează personalul baroului;
s)întocmește proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale, și administrează patrimoniul baroului;
ș)prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a consiliului și a decanului, de gestiune curentă și de gestionare a patrimoniului baroului;
t)alege prodecanul baroului;
ț)soluționează plângerile și contestațiile împotriva deciziilor decanului baroului;
u)îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în lege sau în alte acte normative.