Sari la conținut
denarArt. 24Legea nr. 51/1995, forma de la 14.03.2019În vigoareIntră

Art. 24

În vigoare Forma de la 14.03.2019 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24.05.2018.

Formele textului (4) și ce l-a modificat

(1)Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate.

(2)În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate.

(3)Până la încetarea stării de incompatibilitate, cel primit în profesie va fi înscris în tabloul avocaților incompatibili într-o secțiune, distinct.

Ce s-a schimbat la 14.03.2019

Față de forma de la 31.03.2017: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Baroul are obligaţia să întocmească anual Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor definitivi şi stagiari în ordine alfabetică, avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu menţionarea numelui, prenumelui, titlului ştiinţific, datei înscrierii în barou, sediului profesional, formei drept de exercitare a profesiei şi a instanţelor se face numai la care au dreptul să pună concluzii.cerere, după încetarea stării de incompatibilitate.

alin. (2)A doua parte a tabloului va cuprinde cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi societăţile profesionale cu răspundere limitată, cu indicarea sediului şi a avocaţilor În cazurile în care le compun.există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate.

alin. (3)Prin grija baroului, tabloul anual al avocaţilor şi modificările intervenite sunt comunicate, Până la începutul fiecărui an, instanţelor judecătoreşti, organelor încetarea stării de urmărire penală şi autorităţilor administrative ale judeţului sau municipiului Bucureşti, precum şi U.N.B.R. Distinct, se incompatibilitate, cel primit în profesie va înainta U.N.B.R. fi înscris în tabloul avocaţilor incompatibili.avocaților incompatibili într-o secțiune, distinct.

Forma anterioară, de la 31.03.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.