(1)Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători, precum și la nivel de sector de negociere colectivă.
(2)Inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali.
(3)Inițiatorul negocierii colective, potrivit alin. (2), poate face acest demers cu cel puțin 60 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiționale la contractele colective de muncă.
(4)Durata negocierii este de maximum 45 de zile. Durata maximă poate fi depășită doar prin acordul părților.
(5)Contractele colective de muncă pot să prevadă renegocierea periodică a oricăror clauze convenite între părți.