(1)Din comisiile de dialog social organizate la nivelul ministerelor și instituțiilor/autorităților publice prevăzute la art. 89 alin. (1) fac parte:
a)reprezentanți ai ministerelor sau ai respectivelor instituții/autorități publice, numiți prin ordin al ministrului, respectiv al conducătorului instituției/autorității publice;
b)reprezentanți numiți de confederațiile patronale reprezentative la nivel național;
c)reprezentanți numiți de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național.
(2)Din comisiile de dialog social organizate la nivel teritorial fac parte:
a)prefectul, precum și reprezentanți ai prefectului și ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, numiți prin ordin de către prefect;
b)președintele consiliului județean sau, pentru municipiul București, primarul general;
c)câte un reprezentant numit de fiecare confederație patronală reprezentativă la nivel național;
d)câte un reprezentant numit de fiecare confederație sindicală reprezentativă la nivel național.