Sari la conținut
denarArt. 68Legea dialogului social, forma la 17.11.2024În vigoareIntră

Art. 68

În vigoare Text în vigoare de la 25.05.2023: articolul modificat de OUG nr. 42/2023 Ce s-a schimbat Forma la 17.11.2024

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 459 din 25.05.2023.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Judecătoria sau tribunalul, după caz, este obligată/obligat să țină un registru special de evidență a organizațiilor patronale, în care se înscriu: denumirea și sediul organizației patronale, criteriul de constituire, numele și prenumele membrilor organului executiv de conducere, codul numeric personal al acestora, funcția și durata mandatului, data înscrierii în registru, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de dobândire a personalității juridice.

(2)Înscrierea organizației patronale în registrul special prevăzut la alin. (1) se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța de judecată.

(3)Certificatul de înscriere a organizației patronale în registrul special se comunică acesteia în termen de 5 zile de la înscriere.

(4)Procesul-verbal de constituire și statutul, pe care judecătoria sau tribunalul, după caz, certifică înscrierea pe fiecare pagină, împreună cu câte un exemplar al celorlalte documente depuse, se restituie organizației patronale, iar al doilea exemplar al tuturor documentelor prevăzute la art. 64 alin. (4) și la art. 67 alin. (4), în copii semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special și vizate de judecătorie sau tribunal, după caz, se va păstra în arhiva acesteia/acestuia.

(5)Organizațiile patronale sunt obligate să comunice judecătoriei sau tribunalului în a cărei/cărui rază teritorială își au sediul, după caz, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere.

(6)Instanța prevăzută la alin. (5) menționează în registrul special prevăzut la alin. (1) modificările din statut, precum și schimbările din componența organului de conducere al organizației patronale.

(7)Cererea privind modificarea statutelor și/sau a organelor de conducere a organizației patronale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:

a)procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere;

b)copie de pe hotărârea judecătorească definitivă de dobândire a personalității juridice și copie de pe ultima hotărâre judecătorească definitivă de modificare a statutului sau a compunerii organelor de conducere, după caz;

c)statutul în forma modificată, după caz;

d)lista membrilor organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, funcția patronală a membrilor și durata mandatului;

e)dovada noului sediu, dacă este cazul.

(8)Ministerul responsabil cu dialogul social are acces liber și gratuit la informațiile din baza de date conținute în registrul special prevăzut la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Ce s-a schimbat la 25.05.2023

Față de forma de la 25.12.2022: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Judecătoria sau tribunalul, după caz, este obligată obligată/obligat să țină un registru special de evidență a organizațiilor patronale, în care se înscriu: denumirea și sediul organizației patronale, criteriul de constituire, numele și prenumele membrilor organului executiv de conducere, codul numeric personal al acestora, funcția și durata mandatului, data înscrierii în registru, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de dobândire a personalității juridice.

alin. (3)Certificatul de înscriere al a organizației patronale în registrul special se comunică acesteia în termen de 5 zile de la înscriere.

alin. (4)Originalul procesului-verbal Procesul-verbal de constituire și al statutului, statutul, pe care judecătoria sau tribunalul, după caz, certifică înscrierea pe fiecare pagină, împreună cu câte un exemplar al celorlalte înscrisuri documente depuse, se restituie organizației patronale, iar al doilea exemplar al tuturor înscrisurilor documentelor prevăzute la art. 67 64 alin. (4) și la art. 67 alin. (4), în copii semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special și vizate de judecătorie sau tribunal, după caz, se păstrează va păstra în arhiva acesteia.acesteia/acestuia.

alin. (5)Organizațiile patronale sunt obligate să aducă la cunoștința comunice judecătoriei sau tribunalului în a Tribunalului Municipiului București, cărei/cărui rază teritorială își au sediul, după caz, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere.

alin. (6)Instanța prevăzută la alin. (5) este obligată să menționeze menționează în registrul special prevăzut la alin. (1) modificările din statut, precum și schimbările din componența organului de conducere al organizației patronale.

alin. (7) lit. b)copie de pe hotărârea judecătorească definitivă de dobândire a personalității juridice și copie de pe ultima hotărâre judecătorească definitivă de modificare a statutului sau a compunerii organelor de conducere, după caz;

alin. (7) lit. c)statutul în forma modificată;modificată, după caz;

alin. (7) lit. d)lista cu membrii membrilor organului de conducere conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, funcția ocupată patronală a membrilor și durata mandatului, după caz.mandatului;

alin. (8)Ministerul responsabil cu dialogul social va avea are acces liber și gratuit la informațiile din baza de date conținute în registrul special.special prevăzut la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Forma anterioară, de la 25.12.2022

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.