Pentru reprezentanții angajaților/lucrătorilor, numărul de ore în cadrul programului normal de lucru, destinat în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit, se stabilește prin contractul/acordul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin negociere directă cu conducerea unității.
Art. 61
Pentru un alineat sau o literă, apasă pe numărul lui.
Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 459 din 25.05.2023.
Formele textului (2) și ce l-a modificat
Ce s-a schimbat la 25.05.2023
Față de forma de la 25.12.2022: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.
ArticolulPentru reprezentanții angajaților/lucrătorilor, numărul de ore în cadrul programului normal de lucru, destinat în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit, se stabilește prin contractul/acordul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin negociere directă cu conducerea unității, respectiv prin negociere directă cu conducerea unității.
Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.